Andra

Boala sufletului

2012-01-18T13:59:00.000-08:00

Boala lumii noastre e lipsa de iubire.

Oamenii se îmbolnăvesc, în primul rând, pentru că sunt depreciaţi, ignoraţi, bătuţi sufleteşte. Poverile inimii sunt cele mai grele poveri, nu cele ale trupului. Pentru că, de multe ori, poverile inimii se transformă treptat în poverile trupului. Supărarea, suferinţa declanşează multe disfuncţii. Şi uite aşa, până la trecerea dincolo, nu rămâne, apoi, decât un pas.
Fie că e vorba de sinucidere sau de moarte din cauza unei boli crunte, mulţi dintre oamenii de azi mor de supărare. Iar lamentările sunt apoi inutile!

Chiar dacă fiecare e responsabil pentru sine şi "cum îşi aşterne, aşa doarme" , cred că uneori deschiderea faţă de cei mai puţin puternici decât noi îi ajută cu adevărat să înainteze şi să crească. Sau să se vindece, dacă e cazul. Pentru că, oricât am omagia puterea lăuntrică şi autocontrolul desăvârşit, ştim bine că aceste calităţi se construiesc în timp, cu o bază solidă care vine de multe ori de acasă. Din anii aceia ai copilăriei în care mama şi tata au ştiut cum să te facă să te simţi iubit şi apreciat. Depinde apoi de fiecare dacă a valorificat aceste resurse. Da, sunt printre norocoşii care au o familie minunată.
Iar faţă de oamenii care n-au avut norocul meu, am de două ori mai mult respect, atunci când constat că ei au ştiut să păstreze fiecare fărâmă de iubire ce li s-a oferit şi să lase în urmă violenţele verbale sau fizice la care au fost supuşi în copilărie. Să "uite" cum mama era abuzată verbal şi fizic de tatăl alcoolic sau cum erau ei înşişi bătuţi de acelaşi tată în stare de ebrietate, pentru fiecare mică greşeală. Sau să "uite" cum ambii părinţi lipseau cu desăvârşire, căci şi-au trăit copilăria alături de bunici sau mai rău, în orfelinat...

Ne grăbim să etichetăm fiecare gest sau atitudine ce ne apare în cale. Ne perfecţionăm abilităţile profesionale şi devenim din ce în ce mai pretenţioşi cu privire la oamenii pe care-i vrem alături, pentru a forma o familie sau a-i asimila cercului de prieteni, şi asta ignorând, uneori, tocmai calităţile umane. Uităm însă, de multe ori, să reconsiderăm cât mai multe aspecte atunci când interacţionăm cu o persoană. Să nu judecăm greşit ceva ce nici măcar nu cunoaştem, să nu catalogăm înainte de a fi capabili să oferim măcar un zâmbet şi un semn de politeţe. Să nu instigăm nici măcar prin privire, la violenţă, dacă ne dorim să fim respectaţi, la rându-ne.
Despre iubire? Putem vorbi de prea puţine ori. Pentru că, irecuperabil şi iremediabil, uităm să ne manifestăm dragostea tocmai faţă de oamenii care au cea mai mare nevoie de asta, tocmai faţă de oamenii care ne iubesc cel mai mult sau ne acordă cea mai mare atenţie, dar noi suntem furaţi de peisagistica cotidiană şi de triumful raţiunii.

Dumnezeu să te aibă în pază, unchiule! Sper ca dincolo să-ţi fie mai linişte.

o parte de poveste de adormit durerea

2012-01-08T14:40:00.000-08:00

Expoziţiunea - povestitorul:
Totul începea la un moment dat şi părea că nu se va fi sfârşit vreodată. Ca în poveştile din cărţile pentru copii, cu nunţi care ţin trei zile şi trei nopţi, prinţi curajoşi şi prinţese frumoase şi plăpânde.

Intriga - povestitorul:
Deşi este cea care declanşează desfăşurarea acţiunii, intriga rămâne deocamdată partea ce lipseşte a acestei poveşti.

Desfăşurarea acţiunii - povestitorul:
Poate că într-o zi nu va mai fi ea, nu aşa cum o ştia el. Poate că într-o zi el se va întoarce şi va da cu ochii de-o străină. O străină cunoscută. O străină cu aer provincial, dar şi rafinament inclus. O străină care-a ales să nu fie străină dar a fost condamnată la străinătate. Şi asta, printr-o înstrăinare dureroasă tocmai atunci când străinătatea începea să dispară încet, încet.

Poate că într-o zi el va reveni în acelaşi loc, pe acelaşi peron, şi o va găsi acolo. În aer, în balta din spatele ultimului vagon, în anunţul de plecare al trenului său spre destinaţie. În toţi provincialii aceia atât de simpatici doar pentru că vor fi fost, o vreme, concetăţenii ei.

Punctul culminant - povestitorul:
Poate că într-o zi ea îl va privi în ochi şi-i va spune în felul acesta tot ce n-a apucat să-i spună cât el a lipsit. Şi el o va privi speriat. Pentru că abia atunci va fi realizat că ea, străina devenită apropiată, înstrăinată prea devreme, alungată prea dureros, recaştigată niciodată pe deplin şi înstrăinată apoi pentru totdeauna n-a fost niciodata o străină. Doar frica din el l-a făcut să o conducă spre străinătate.

Deznodământ - povestitorul:
Această poveste atipică şi incompletă are doar povestitor. Personajele, deşi existente, rămân în umbra cuvintelor povestitorului. Pentru că povestitorul n-a ales cărarea pentru fiecare, ci a povestit doar dupa placul inimii o poveste de adormit durerea. Povestitorul este cel ce decide soarta personajelor sale. Dar în această poveste, povestitorul nu decide altceva decat indecizia. Povestitorul va decide mai mult după ce soarele răsare. Dar poate că atunci cealaltă parte a poveştii nu va mai fi povestită. Fără supărare, doar povestitorul decide!

"De ce într-o zi minunea de a fi ia sfârșit, de ce înțelegem că este minune abia când pierim, de ce o întunecăm cu neghiobiile, cu dușmăniile, cu nădejdile stupide, de ce oamenii se caută unii pe alții în noapte și nu se regăsesc decât ca să nu se recunoască și să se lovească, de ce ne agățăm cu disperare de o semnificație inexistentă și ce crimă trebuie să ispășim pentru a putea trăi în acest vid?" Eugen Ionescu

Prin viaţă, ca la sfârşit de an...

2011-12-28T07:18:00.000-08:00

Există o vreme în care oamenii au nevoia de a le fi alături, chiar dacă nu o cer. Au nevoia de două cuvinte în plus, chiar dacă sunt detaşaţi şi puternici.

Există o vreme în care visezi durerea celuilalt şi simţi că faci parte din ea, din planul acela greoi, din viaţa aceea încărcată. Simţi că ai ceva de făcut acolo, dar nu o poţi face singur. Şi-atunci rămâne să întrevezi clipa în care vei fi lăsat să participi la plan sau te vei retrage discret.

Există o vreme în care tăcerea nu înseamnă că e cazul să pleci, ci doar că ţi se permite să rămai, păstrând totuşi distanţa adecvată, neinvadând spaţiul celuilalt. În acea vreme poţi să rămâi deoparte, şi să apari uneori, doar pentru a se şti că deşi nu te-ai arătat, ai fost acolo întotdeauna.

Există pentru sufletele adevărate o toleranţă, înţelegere şi iubire nesfârşită, dincolo de mici erori şi evadări. Dacă omul e OM, poate fi înţeles oricând.
Şi totuşi, nu încercaţi să faceţi din monştri, zei! Nu veţi reuşi. Pentru că fiecare monstru îşi poate schimba traiectoria, doar dacă şi când îşi doreşte. Orice încercare din exterior e egală cu factorul eroare, atunci când interiorul fuge de cer.

Pentru un an în care am învăţat din nou iubirea şi renunţarea; pentru oameni care greşesc mereu, pentru că eroarea e firească, dar încă vor să schimbe tragismul din ei; pentru suflete care, deşi încercate, nu renunţă la luptă. Şi pentru PRIETENII mei care ştiu că rezistă timpului, tocmai pentru că înţelegem prietenia în aceeaşi termeni. Un nou an cu... PRIETENIE!

Dragostea şi delirul posesiei

2011-12-17T08:33:00.000-08:00

Nu încap în aceeaşi teacă. Gelozia inutilă nu e altceva decât teama de "expropriere", şi nu iubire. A plăcea un om şi a-l vrea cu orice preţ pentru tine nu înseamnă a-l iubi.
A-l iubi nu înseamnă a-l poseda.
A-l poseda înseamnă a-l încătuşa. A-i închide visele în sfera dorinţelor tale, în sfera propriilor frustrări, în orizonturi închise în care nu doar că-ţi faci ţie rău, dar îi faci şi lui.
E drept că dragostea înseamnă apropiere, dar şi spaţiu pentru uşoară înstrăinare. Dorinţă, dar şi detaşare. Fuziune, dar şi libertate. Cunoaştere, dar şi mister. Convieţuire şi acceptare. Deschidere şi abandon.
Iluzia confortului nu e mereu o premisă pentru o iubire fericită. Iar înrobirea partenerului pentru veşnica sa fidelitate e una dintre cele mai grave erori. Fidelitatea nu se impune, se simte sau nu.
Ne trezim adesea după o relaţie eşuată destul de şifonaţi, deziluzionaţi şi trişti, condamnând adversarul(fostul partener) şi aşteptându-ne încă dreptul la supremaţie. Şi asta, de multe ori, înainte de-a ne recunoaşte propriile erori.

Dragostea nu e despre cine câştigă şi cine pierde. Nici măcar despre cine greşeşte mai mult sau mai puţin. Dragostea e despre regăsire şi linişte, despre toleranţă şi acceptare. Despre orgoliu abandonat în mâinile calde ale iertării şi trăirii. Dragostea e despre curaj şi capacitate de-a dărui, fără sa aştepţi înapoi, deşi asta îţi mângâie sufletul. Despre a primi, fără a lua, totuşi, în posesie. Despre a simţi că trăieşti.

Scriu des despre dragoste... Pentru că, nefericiţilor, încă nu ştim SĂ IUBIM!

Pledoarie

2011-12-01T12:04:00.000-08:00

Pledez pentru libertate, în dauna constrângerii, pe care, la un moment dat, voit sau nu, am exersat-o.
Pledez pentru sinceritate. Ştiu că sinceritatea absolută e utopie, însă a minţi premeditat şi fără măsură doar pentru satisfacţie personală echivalează cu un eşec sigur, mai devreme sau mai târziu.
Pledez pentru căutare şi înţelegere de sine, exerciţiu cu interiorul, înainte de o condamnare categorică a exteriorului.
Pledez pentru analiză logică, dar ştiu că în unele situaţii logica e departe de adevăr.
Pledez pentru toleranţă şi acceptare, fără a se confunda cu premisa pentru o repetabilă eroare.
Pledez pentru prietenie. Dacă tu ştii să fii prieten, este imposibil să nu crezi că poţi găsi un partener.
Pledez pentru dragoste şi frumos, într-o lume care are toate resursele pentru acest tablou, dacă nu şi le pune în slujba răului.
Pledez pentru copilărie, dar nu evit asumarea responsabilităţilor.
Pledez pentru poveşti şi poate că voi scrie cândva şi pentru copii.

pentru OAMENI

2011-11-26T16:25:00.000-08:00

Dacă iertarea doare, cu ranchiuna cum rămâne?
Dacă iubirea sperie, cu ura cum ne descurcăm?
Dacă durerea conduce fiecare mişcare, cum să se cearnă liniştea?
Dacă nu ne place suferinţa, de ce o adâncim cu atâta inconştienţă?
Suntem proprii călăi. Aruncăm vina pe tot ce e în jur, doar din teama de a accepta adevărul din interior. Fiecare vină adusă altuia poate avea un antecedent în propria atitudine.

Paradisul e în fiecare suflet care nu se lasă coborât în infern.

"CUM SĂ CUCERIM?"

2011-10-18T12:18:00.000-07:00

Să vă amintim, domnilor, cum să cuceriţi femeile? Să vă amintim ce stârneşte într-o femeie dorinţa de-a rămâne lângă un bărbat pentru mai mult de câteva ore? Să vă înşirăm “strategii de marketing” sufletesc, pe care, cu puţină îngăduinţă şi înţelegere le puteţi afla chiar de la omul de lângă dumneavoastră?… Nu pleacă oare şi relaţiile de cuplu tot de la premisa factorului uman care stârneşte o prietenie solidă? Nu v-aţi întrebat niciodată asta?

Ştim cu toţii că aruncăm adesea vina unii pe ceilalţi atunci când o relaţie eşuează. Ea, că el n-a fost fidel, el, ca ea n-a fost suficient de atrăgătoare. Ea, că el întârzia mereu acasă, el, ca ea nu-l aştepta niciodată cum se cuvine. Ea, că el nu-şi mai amintea de ziua ei, el, că ea nu-i făcea niciodată surprize. Să continuu lista motivaţiilor? Vă sună cunoscut, nu-i aşa?

Aşadar, până când toate aceste false motive ori reţete inutile de seducţie, când noi ştim foarte bine, atunci când avem capacitatea de-a deschide ochii, că problema sau asul din mânecă, mai mereu, ne aparţine? Dar asta nu sună foarte comercial, nu-i aşa? Filosofiile care stârnesc la reflexie personală nu-s la cea mai mare căutare în societatea aceasta care dispersează, distorsionează şi îndeamnă mai degrabă la scandal, fie că este el destrămarea unui cuplu de succes ori o avalanşă de pumni şi picioare în plină stradă.

Vă provoc, dragi domni, să vă amintiţi de câte ori scumpele doamne de lânga dumneavoastră au renunţat la fericirea cuplului, pentru că erau pe deplin împlinite? Categoric, întrebarea poate fi valabilă şi pentru doamne, însă dacă scriem pentru bărbaţi, sa păstrăm, zic, apelativul potrivit.

Şi-apoi, de unde motivau că apăruse neîmplinirea? Era simplu de înţeles că vina vă aparţine, ori frustrarea era personală? Era lesne de văzut că se risipise, de fapt, energia începutului şi inerţia era la ea acasă? Oare nu despre asta este vorba? Oare nu aici e cheia? Ne întrebăm cu toţii: CUM SĂ CUCERIM, când, de fapt, uităm că a cuceri, nu e suficient. Nici măcar un teritoriu nu trebuie doar cucerit, şi atât (urmează, apoi, implementarea unor măsuri sociale şi economice, pentru bunul mers al lucrurilor), dar mai ales un suflet. Uităm, de fapt, unde suntem. Ne uităm identitatea. Uităm că dincolo de sex, suntem fiinţe umane. Că dincolo de structura diferită a sexelor, lucrurile evoluează la un alt nivel. Că nu e suficient să vrem să-l descoperim pe celălalt prin prisma propriilor dorinţe, ci că odată înţeles ca şi fiinţă independentă, liberă, cu propriul sistem de valori si propria identitate, întreaga situaţie se schimbă.

Vă întrebaţi cum să cuceriţi, nu cum să menţineţi; cum să fiţi iubiţi, nu cum să iubiţi; cum să vânaţi o pradă pentru a o servi suculent pe tava propriilor dorinţe, pentru satisfacţie personală. Vă întrebaţi apoi de ce-aţi fost părăsiţi, unde vă este sufletul pereche, de ce nu reuşiţi să găsiţi femeia potrivită, însă uitaţi că pentru a construi imperii, trebuie să existe o temelie solidă.
Vă provoc, stimabili domni, la reflexie, pentru a îndemna femeia de lângă dumneavoastră să gândească în aceeaşi termeni. Vă amintesc faptul că inteligenţa, tactul şi orgoliul dumneavoastră pot deveni un avantaj doar atunci când vin la pachet cu bunul simţ. Vă provoc să alegeţi femeile potrivite, în funcţie de sistemul de valori la care vă raportaţi, in primul rând, faţă de propria persoană. Iar dacă femeia din faţa dumneavoastră nu alege în cunoştinţă de cauză acest BĂRBAT DE CARACTER, mare păcat pentru ea.

NU ştie ce pierde!

Articol scris pentru revista online ManLifestyle

" Despre iubirile fericite

2011-10-01T11:43:00.000-07:00

Iubirea adevărată e creatoare, mobilizatoare, restauratoare. E tonică, simplă, vitală. Amărăciunile, neîncrederea, infernul geloziei, suspiciunile mărunte, spaima de viitor şi tot alaiul de indispoziţii cotidiene care confiscă, uneori, inflaţionar, viaţa cuplului sunt preliminarii şi semne ale ratării. Iubirea fericită este, dimpotrivă, un corelativ al reuşitei umane, o binecuvântare care îmbogăţeşte şi înfrumuseţează inventarul destinului pământesc. Fericirea se multiplică atunci când e atentă la fericirea partenerului, iar fericirea cuplului aşază asupra întregii comunităţi un cer mai curat şi mai hrănitor.
Ştiu foarte bine că descrierea de mai sus nu se potriveşte tuturor iubirilor, că iubirile fericite nu se întâlnesc pe toate drumurile (deşi sunt sigur că ele sunt mai numeroase decât ne închipuim). Dar iubirile nefericite ar trebui şterse din registrul iubirii: admit că ele sunt curente, aproape inevitabile şi că îşi au nimbul lor de tragism şi de respectabilitate. Nu sunt însă iubiri adevărate: sunt doar teribile probe existenţiale, provocări tainice ale sorţii, materie primă pentru o eventuală soluţie de înţelepciune. Iubirea adevărată e fericire pe termen lung sau nu e deloc. Aşa ceva nu există? Ei bine, atunci nu există iubire adevărată. "
Andrei Pleşu - DESPRE FRUMUSEŢEA UITATĂ A VIEŢII

P.S. Cât de des ne amintim cum se IUBEŞTE, nu cum se MOARE lângă celălalt, orbiţi de gelozie şi ambiţii inutile?

Începutul sfârşitului

2011-09-20T10:49:00.000-07:00

ÎNAINTE este calea pentru orice.

Oriunde ai fi, oricât te-ai îndoi, oricum te-ai simţi, continuă drumul! Chiar dacă asta va fi pe altă potecă. Regretele nu ajută la nimic. Conştientizarea prezentului, însă, da.

Dacă eşti într-un loc, fii acolo pe deplin! Dacă nu, mai bine deloc. Dacă ai ramas cândva în locuri nedorite, aminteşte-ţi de ce ai facut-o, ce-ai înţeles din asta şi încearcă să nu repeţi experienţa.

Dacă te-ai întors pe meleaguri cunoscute, înseamnă că aceea era calea. Dacă acea călătorie merită, repet-o. Dacă nu, păraseşte ţara. Emigrează!

Oriunde ai pleca, oricâţi te-ar opri, oricum te-ar judeca, asumă-ţi curajul de a trăi ceea ce simţi. Ştii bine că unii se mint pe ei, doar pentru a face figură bună. Dar asta nu te priveşte pe tine. Tu vrei doar să te desprinzi de turmă.

Porţie de viaţă

2011-09-14T02:08:00.000-07:00

Ritm. Emoţie. Viaţă.
Dacă ne-am opri mai des la adevăratele valori, am realiza cât de frumos putem trăi, chiar şi cu puţin. Am realiza că putem lua din puţinul acela porţioara ce ne poate face fericiţi. Şi nu e vorba de idealism aici. Ci de a-ţi face singur viaţa frumoasă prin simplele "unelte" pe care le ai la îndemână. Căci totul e în mâna noastră. Liberul arbitru ne e dat pentru a ne manageria viaţa. Universul lucrează şi el, apoi, la ceea ce noi îndrăznim să începem.

Aceasta este una dintre melodiile care-mi trezesc simţurile. Ascultând-o, nu mai aud nimic în jur. Timpul se opreşte şi eu "adulmec". Fie că sunt pe scaun sau în picioare, dansez. Fie că sunt singură sau nu, dansez. Imaginaţia mi-o ia razna. Aud şi creez, cu mintea, tot ce-mi doresc. Fără oprire. Făra destinaţie. E suficient să închid ochii şi să existe TOT.

Da, iubesc ARTIŞTII!

despre AZI

2011-08-30T18:54:00.000-07:00

Cine nu-şi recunoaşte slăbiciunile, refuză să se cunoască pe sine.
Crezând că ştie deja prea multe despre el şi ceilalţi, îşi neagă din start dreptul la evoluţie.
Refuzând în permanenţă orice altă opinie diferită de a sa, individul se închide într-o lume care nu-i va mai permite, la un moment dat, să scape(sau, cel puţin, nu cu uşurinţă) - lumea imaginară. Trezirea se preconizează bruscă, căci el considerase atâta vreme că realitatea sa este singura pertinentă; în vreme ce capacităţile intelectuale erau în permanenţă pregătite pentru noi şi noi lupte, undeva, latent, minciuna se adâncise treptat. Şi deopotrivă, inconştient. Căci, conştienţa nu ne permite falsităţi, acolo totul e altfel.
Teorii ale sufletului? Cine are "dreptul" să condamne? Oricine(judecăm zi de zi, furaţi de peisaj).Dar cine-l va recunoaşte şi asuma? Doar unii dintre noi, în bună parte aceea care încearcă să se mintă mai puţin.
Încerc să observ. Fiecare îşi este zeu şi demon.

Mulţi văd, puţini cunosc

2011-07-19T11:31:00.000-07:00

Atunci când eşti împăcat cu tine, nu vrei sa demonstrezi nimic. Stadiul la care te afli este dovada pe care ţi-ai facut-o ţie însuţi. Mai departe, nu contează. Nu pentru că cei din jur nu contează. Contează, însă doar aceia pentru care şi tu contezi cu adevărat. Iar acest lucru îl descoperi pas cu pas, daca nu ai mirosul suficient de fin pentru a-l simţi de timpuriu.
În orice proces de învaţare există mai mulţi paşi. Diferenţa o face sistemul de gândire. În funcţie de acesta, unii învaţă mai repede, alţii mai uşor, unii exersează şi înaintează, alţii uită lecţiile şi stagnează. Până la clipa în care, într-un fel sau altul, realizează ca e cazul să recapituleze şi să schimbe ceva. Există şi situaţia în care nu schimbă nimic, nu la ei, dar încearcă, fără folos, să schimbe la ceilalţi. Cu acelaşi efort, ar putea să se îngrijească de propria grădină, dar se înşală crezând că nu au uneltele necesare.
E un joc al sorţii care ni se relevă, dacă avem ochi de vazut. Nu neapărat cu uşurinţă, de cele mai multe ori chiar cu un efort considerabil, dar în final, merită.
Avantajul idealismului? Te ridici mai uşor, atunci când nu-ţi mai dă nimeni mâna.
Dezavantajul? Rişti să repeţi greşeli trecute, dacă nu deschizi mai bine ochii.
Rezultatul? Devii realist!

Între eroare şi toleranţă

2011-05-20T01:42:00.000-07:00

Să judeci fără să cunoşti e unul dintre cele mai mari păcate. Încerc să mă feresc de el pe cât pot, însă îmi mai scapă lamentabila greşeală printre degete. Şi-atunci mă-ntorc la sursă şi repar, cum şi cât pot, gândul nepotrivit. E un exerciţiu, doar exersând reuşim sa învăţăm.

În toată încercarea aceasta de-a tolera greşeli, mentalităţi diferite, soiuri de egoism de neînţeles, la o primă vedere, există însă riscul de a te trezi exagerat de tolerant. Atitudine interpretată de unii sub sintaxa: "prost de bun". Deci, până unde să mergi cu înţelegerea, cu acceptarea, cu toleranţa, pentru a nu începe să simţi că intri în dezacord cu tine? Cred că până la punctul în care cel ce greşeşte, cu sau fără voie, e capabil să se raporteze cu aceeaşi deschidere şi înţelegere la greşelile sale, dar şi la ale tale. Căci fiecare greşeşte într-un fel sau altul. Şi-apoi intervine problema repetabilităţii. Tolerezi azi, mâine, însă la nesfârşit e incorect. Faţă de tine şi implicit faţă de celălalt. Pe el îl ajuţi să tot greşească, pe tine te ajuţi să pierzi timp.
Greşelile sunt inerente. Comitem păcate, voit sau nu şi ideal e să învăţăm din asta, să ne amintim cu adevărat ce suntem, ce vrem, ce ştim, cum ajungem acolo unde ţintim, dar toate astea fără a ne dezumaniza. Din dorinţa de succes, unii dintre noi îşi uită menirea. Pornesc la drum, spre a evolua profesional, social, şi sfârşesc prin a involua ca factor uman.
A-ţi uita manierele, a începe să faci din scopul tău ţelul suprem, fără să arunci nicio privire în jur, poate ajunge să fie egal cu moartea lentă a unui bolnav incurabil. A uita să fii OM înseamnă să-ţi falsifici identitatea. Societatea îţi oferă şansa de a fi tu; de mai multe ori, chiar şansa de a fi monstrul din tine, bunul mers al lucrurilor depinde cel mai mult de omul ce zace în interior, de maniera în care priveşti situaţia. Cei care-ţi pun beţe-n roate pot fi piedicile care te ajută să creşti, chiar fără ca ei să conştientizeze asta. Uneori, le-ai putea mulţumi cu sinceritate, la final. Şi-apoi, de ce să te sperii la nesfârşit de balauri? Nu-i mai mare triumful, când reuşeşti să-i dezarmezi?
Între eroare şi toleranţă am învaţat să cresc: să cunosc, să iert, să iubesc, să fac diferenţa, să trăiesc.

Cu cărţile pe masă

2011-04-25T12:57:00.000-07:00

Învăţaţi să fiţi oameni, pentru a fi trataţi ca oameni.
Învăţaţi să iubiţi şi să dăruiţi, pentru a putea primi, dar nu mergând pe principiul cerere-ofertă, schimb pe schimb.
Învăţaţi să vă asumaţi întreg eşecul, dar mai ales prima greşeală. Să o recunoaşteţi şi depăşiţi.
Învăţaţi să daţi piept cu monstrul din voi, atunci cand vă acaparează mintea, pentru a-l putea controla, transforma.
Învăţaţi să nu călcaţi peste cadavre, să renunţaţi la un scop nedemn înainte de a fi prea târziu.
Învăţaţi să TRĂIŢI!

Oportunistă? Mai bine nu.

2011-04-02T13:01:00.000-07:00

Aţi auzit de ei, probabil ca i-aţi şi întâlnit şi-i veţi mai întalni, pentru că există la tot pasul. Sunt acei oameni binevoitori, amabili, serviabili(de fapt, servili), atenţi, înţelegători, devotaţi(aparent, categoric), până la momentul în care-şi văd sacii-n căruţă - oportuniştii.
Să le zicem inteligenţi? E drept, îi duce mintea, nici rotiţa mea nu se mişcă foarte greu, şi totuşi, nu-mi place să profit de pe urma altora. Pentru că e unul dintre principiile mele. Şi pentru că recunosc fără ezitare când am nevoie de ajutorul unui om, şi-l cer, nu mă linguşesc pentru a-l obţine, nu fac cinşpe mii de scheme, doar ca să-mi câştig un potenţial drept în faţa unuia sau altuia. A-ţi recunoaşte minusurile e, în primul rând un avantaj în faţa ta, apoi în faţa celor care ştiu să citească oamenii.
Şi-atunci, de ce m-aş chinui să dau bine, doar ca să obţin un omagiu pe care oricum ştiu ca nu-l merit? De ce să spun doar ceea ce vrea să se audă, doar pentru a nu fi greu de digerat? Soiul ăsta de amabilitate oricum e demascat la un moment dat, cu cât mai tarziu, cu atât mai rău, pentru că rahatul se tot împute şi... pute!
NU, nu mă voi abţine de la a fi dură, când situaţia mi-o cere. Voi încerca doar să valorific circumstanţele, în funcţie de caz.
În definitiv, nu mă chiar deranjează să fiu incomodă. Asta stârneşte, în sine, selecţia naturală.

Orice om, Geo Bogza

2011-04-01T13:36:00.000-07:00

"Orice om pe care nu pot să-l iubesc este pentru mine un
izvor de adâncă tristeţe.

Orice om pe care l-am iubit şi nu pot să-l mai iubesc,
înseamnă pentru mine un pas spre moarte.

Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor.

Voi, cei care ştiţi că meritaţi dragostea mea, aveţi grijă
să nu mă ucideţi."

din "Codul lui Zinoviev"

2011-03-30T00:34:00.000-07:00

"(...) Fiecare fiinţă este un stat suveran, indiferent de vârstă şi situaţia sa materială ori socială, de sex ori de nivelul său de educaţie. Atitudinea faţă de oameni nu depinde nici de rangul, nici de bogăţia, nici de faima lor, nici de modul în care te-ar putea ajuta. Ceea ce intereseaza este anvergura sufletească şi personalitatea. Deci:

-păstrează-ţi demnitatea, ţine-te departe de ceilalţi, încearcă să ai un comportament independent. Respectă-i pe ceilalţi şi nu le băga prea mult în seamă slăbiciunile. Nu te înjosi, nu face niciun compromis care s-ar putea să te coste după aceea. Nu privi pe nimeni de sus, nici chiar nulităţile care nu merită decât dispreţul tău. Spune-i geniului geniu, eroului erou, omului om.

-discută, dar nu comenta. Vorbeşte, dar nu perora. Explică, dar fără patimă. Nu răspunde, dacă nu ai fost întrebat.

-promite numai dacă eşti sigur că-ţi poţi ţine promisiunea. Dacă ai promis, totuşi, ţine-te de promisiune, oricare ar fi preţul. Nu pune la cale intrigi şi viclenii. Nu pune piedici nimănui, nu concura cu nimeni, alege un drum neumblat sau pe care alţii nu s-ar aventura să-l străbată.

-nu forţa pe nimeni, deoarece a constrânge nu reprezintă o trăsătură a voinţei. Numai autoconvingerea este calea ce conduce spre realizare. Nu permite însă nici altora să te constrângă pe tine. E necesar să rezişti forţelor superioare prin toate mijloacele pe care le ai la îndemână.

-să nu acţionezi niciodată în numele altora. Gândeşte-te la consecinţele actelor, operaţiilor şi acţiunilor tale pentru ceilalţi: tu eşti singurul responsabil. Bunele intenţii nu justifică nefastele consecinţe ale actelor tale, tot aşa cum consecinţele fericite nu justifică nici pe departe relele tale intenţii.

-cel care nu are niciun control interior şi exterior asupra comportamentului său, este capabil de multe josnicii, nu numai faţă de sine, ci faţă de aproapele său.

-ca sa fii, e nevoie să lupţi, să înţelegi, să ştii şi să înveţi, să vorbeşti şi să asculţi, să taci. (...) "

De unde începi, când vrei să termini?

2011-03-06T19:57:00.000-08:00

Interiorizare. Cuvântul cheie.
După ce priveşti atent în interior, începi să înţelegi unde te afli, cum e acolo, ce vrei să faci în continuare şi mai ales, cum vei reuşi. Esenţial e să fii sincer cu ceea ce vezi, să te raportezi corect la ceea ce simţi, unde corect înseamnă a nu te înşela tu, pe tine. Pentru asta exista unii dintre ceilalţi, care oricum o fac gratuit, zi de zi.
"Judecăţi de valoare" vor emite mulţi, false principii pe care ei le uită, şi apoi încearcă să ţi le amintească ţie cu titlu OBLIGATORIU. Dar cât valorează încă două, trei, patru fraze aruncate de o minte care judecă, şi atât? Nimic. Întrebarea e, uneori, dacă merită să te mai opreşti să le asculţi, ori timpul acela e preţios şi nu are rost să-l pierzi ascultând baliverne.
Să n-ai nimic si sa ai totul, de la asta pornim.

o parte din muzica mea

2011-01-16T10:44:00.001-08:00

Pentru ca iubesc arta, imi plac artistii si am nevoie in continuare de valori(care tind tot mai mult sa fie inlocuite de nonvalori, in societatea actuala) ma regasesc adesea ascultandu-i pe cei ce nu mai sunt printre noi, fizic, dar raman in constiinta noastra, mai cu seama in a celor care stiu ce inseamna teatru, muzica, arta, cultura.

Promovati-i pe cei pe care inca ii mai avem, pentru a nu ajunge iar si iar in nefericita situatie de a mai putea doar sa-i regretam, fara sa-i fi bagat in fata cand inca ne mai puteau invata ceva!...

Reconstituire?

2011-01-08T10:53:00.001-08:00

Am recitit azi cateva dintre propriile postari de pe aces blog.
Cu "ochii" de acum, unele mi s-au parut usor exagerate, altele banale, altele mi-au adus pur si simplu un zambet in coltul gurii. Am fost tentata sa sterg cate ceva, dar apoi mi-am amintit ca si in procesul asta de a scrie, am pornit de undeva, de la prima postare.
Inca mai am de invatat, nu cred ca ma voi opri vreodata, insa vreau sa cred ca am evoluat, chiar daca, uneori, cu pasi lenti.

Cand scrii asa cum am facut-o eu aici, iti asumi riscul expunerii. Dar asta nu te sperie, in masura in care stii ca expui atat cat doresti, si mergand mai departe, "daca stii sa citesti, fiecare om este o carte." Asadar:

dupa o parere auzita recent, as ajunge iar la teama. Sa-mi fie teama, de ce? Ca unii vor interpreta gresit ceea ce eu scriu? Oamenii interpreteaza gresit si ceea ce spun, uneori, iar asta e clar ca nu mi se intampla doar mie.
Ca altii ar putea incerca sa-mi contureze profilul personalitatii dupa ceea ce scriu? Ca voi fi o carte deschisa, cum spunea cineva? Ma invart in jurul cozii si ajung iar la citatul de mai sus. Deci:
Cititi, criticati, intelegeti, inspirati-va sau... scrieti!

sufletul viseaza si tace, dar e treaz

2011-01-06T12:10:00.000-08:00

Pentru ca nu e mereu suficient doar sa simti, e cazul sa si lasi sa se vada. Pentru ca, chiar si atunci cand se simte, fara sa se vada, e cazul sa lasi sa se simta, nu sa tai cu bisturiul panza pe care chiar tu ai tesut-o, prin mintea si inima celuilalt. Pentru ca nu poti cere totul pana la capat, uitand sa oferi. Pentru ca explicatiile nu hranesc decat mintea...Pentru toate astea, asculta si taci! Adormi si viseaza, viseaza adevarul. Iar adevarul e in sufletul tau.

Traiesti?

2011-01-04T15:20:00.000-08:00

Te opresti vreodata sa te intrebi daca nu cumva ai uitat sa traiesti?
Si daca da, ai rabdare sa revezi secvente din trecut si sa-ti recunosti vina pentru fiecare dintre ele? Sau continui sa arunci vina pe celalalt, pentru ca procedeul e mai simplu si astfel eviti sa-ti atarni poveri asupra constiintei, nerealizand ca tocmai asta e povara, sa-l condamni pe celalalt pentru o parte din viata ta, care s-a petrecut sub ochii tai? Stii doar, nu faci decat sa te minti, constient sau nu.

Si daca nu, daca nu te intrebi nimic, aprofundezi minciuna, pentru ca te amagesti cu ideea ca totul e bine, ca nimic nu necesita schimbare, ca toti cei care vin sau pleaca apar ca niste animalute de circ care au iesit la parada in fata ochilor tai, pentru amuzament si atat. Eroare! Chiar si animalutele acelea pot transmite mai mult decat simplu amuzament. Si-apoi, nu ca amuzamentul ar fi condamnabil, dar a fost macar autentic?

Daca te intorci putin de la efect, la cauza, constientizezi greseala si, mai mult, te impaci cu ea. O vindeci. De ce? Pentru ca iti recunosti vina, in tot amalgamul acela de bun si rau, pentru ca daca nu o recunosti, n-ai sa poti intelegi nicicand mai mult. Pentru ca, daca vrei schimbare, e nevoie sa recunosti ca o parte din problema e a ta, pentru ca nu poti schimba pe celalalt, dar te poti educa pe tine. Dupa aceasta retrospectie constati ca iti place iar sa te trezesti zambind, sa eviti sa fii ursuz(a), sa-ti amintesti sa traiesti, pentru ca, de fapt, problema era veche, dar nerezolvata. Acum, ca ai dezinfectat rana si ai lasat-o sa se cicatrizeze, pentru a disparea, lucrurile sunt clare. Atunci, nu facusei decat sa o lasi sa se inchida, fara sa o vindeci.

"Daca vrei cu adevarat sa razi, va trebui sa inveti sa plangi. Daca nu stii sa plangi, nu stii nici sa razi. Omul echilibrat stie sa rada, dar si sa planga. Din aceasta impreunare a contrariilor se naste echilibrul. Si tocmai asta este scopul-echilibrul." OSHO

despre ARTA

2010-12-13T03:29:00.000-08:00

"Artistul este un receptacul pentru emoţii care vin de peste tot: din cer, din pământ, dintr-o bucăţică de hârtie, dintr-o formă trecătoare, dintr-o pânză de păianjen."
"Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămână un artist şi după ce va creşte."
"Pictura este doar un alt fel de a ţine un jurnal."
"Arta scutură din suflet praful adunat în viaţa de toate zilele." PABLO PICASSO

"Arta rămâne o taină şi o credinţă. Iar când se face după vreo teorie, este falsă." CONSTANTIN BRANCUSI

"Arta nu este un meşteşug, este transmiterea sentimentului pe care artistul l-a simţit." LEV TOLSTOI

"Arta este un duhovnic impecabil." OCTAVIAN GOGA

Sa tragem linie?

2010-12-06T02:45:00.000-08:00

Probabil ca o facem cu totii (unii doar gandit, altii rostit si scris), recenzia, la finele anului, sa vedem ce-am adunat si ce-am pierdut, ce-am sadit si ce-am cules.

Da, stiu, vesnicele promisiuni tind si ele sa se cuibareasca in minte: anul ce vine voi munci mai mult, imi voi programa timpul mai bine, voi ierta mai mult, ma voi certa mai putin, ma voi preocupa mai mult de sanatate, etc. Dar stim ca asta putem spune si aplica zilnic, si totusi, de multe ori, nu o facem.
Nu vreau sa-mi propun pentru anul ce vine nimic, pentru ca anul acesta mi-am amintit,
iar, si sper ca de data asta sa nu mai uit, ca "socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ" si ca nimic nu-i intamplator, contributia mea in toata chestia asta tine de cum gestionez problema sau oportunitatea.

Categoric, imi doresc sanatate pentru mine si cei dragi, cum de altfel as dori pentru lumea intreaga, imi doresc ca oamenii sa asculte mai mult si sa condamne mai putin (schimbare care porneste de la mine, deja simt ca am facut ceva in sensul asta), imi doresc sa nu mai fiu dezamagita, desi, iar, stiu ca trebuie sa invat zi de zi sa ma amagesc tot mai putin, imi doresc in continuare capacitatea de a accepta ceea ce mi se ofera, asta neexcluzand-o pe aceea de a refuza cand este cazul. Si cu toate acestea, stiu ca Dumnezeu imi da ceea ce merit, ori nu-mi da mai mult decat pot duce. Si-atunci, sa ma bucur, zic, de ceea ce am azi si sa muncesc cum, cat pot, pentru binele de maine! Asa va doresc si voua! Sau...nu, va doresc ceea ce voi va doriti, insa fiti cumpatati cu dorintele!

"EU CINE SUNT?", de Mihail Musat

2010-11-22T06:00:00.000-08:00

"Adevaratul drum al cunoasterii consta nu in a cauta noi privelisti, ci a avea o noua perspectiva." - Marcel Proust
"Nu-l poti invata nimic pe om, il poti ajuta sa gaseasca raspunsul in el insusi." - Galileo Galilei
"Copiii gasesc totul in nimic, oamenii nu gasesc nimic in tot." - Giacomo Leopardi
"Nu putem spune ca nu avem curaj pentru ca lucrurile sunt dificile, ci tocmai pentru ca nu avem curaj, lucrurile sunt dificile." - Seneca
"Sunt doar doua alegeri de baza in viata: sa accepti conditiile asa cum sunt, sau sa accepti responsabilitatea pentru a le schimba." - Denis Waitley

Ecouri

2010-11-16T13:35:00.000-08:00

Imi plac multe melodii vechi. De fapt, imi place muzica. MUZICA! Transmite mult... Si-mi plac deopotriva oamenii care o inteleg, au rabdare sa o auda, inteleaga, guste, imagina... De aceea, mi se intampla frecvent sa postez clipuri ale unor voci care-mi plac, de demult ori chiar mai recente. Auditie placuta!:)

Limitele mintii

2010-11-15T15:25:00.000-08:00

Frica e cel mai periculos sentiment. Am simtit-o pe propria piele si am observat-o, la o analiza mai mult sau mai putin atenta, in relatiile cu ceilalti.

Cand iti este frica? De ce anume iti este frica? De cine iti este frica? Cum reactionezi la frica? Cand depaseste stadiul de emotie, transformandu-se in sentiment? O serie de intrebari ale caror raspunsuri ar contura o posibila personalitata paranoica, daca e vorba de chestii accentuate sau doar o usoara susceptibilitate, de care, in fond, probabil ca suferim cu totii intr-un grad mai mic sau mai mare.

Luand un exemplu banal si analizand obiectiv cate lucruri poti pierde, la propriu si la figurat, condus de teama, te-ar putea face(fiind chiar indicat) sa te autoeduci in asa maniera incat sa-ti controlezi frica. Categoric, tine de vointa. Sunt de premisa ca, atata vreme cat iti doresti, poti. Important e sa lupti pentru a trece de o anume bariera. Dupa depasirea ei, lucrurile vor evolua nu de la sine, dar incurajator.
Cred, de fapt, ca ideea de autocontrol functioneaza in orice context, desi nu functioneaza din prima, cel putin nu in toate cazurile. Controlul emotiilor, in genearal, este ceea ce sperie foarte multi oameni, in raport cu ei insisi ori cu ceilalti. Iar frica este cea care declanseaza o serie de alte manifestari inadecvate: frustrare, invidie, nemultumire, delasare, lasitate(sinonim,doar partial, al fricii). Toate acestea se inlantuie, formandu-se un cerc vicios din care cu greu mai scapi, mai ales daca nu vrei sa ceri ajutorul si iti negi reala problema:frica. Categoric, simpla acceptare nu te ajuta in totalitate, insa e un pas important spre solutionare.
Cand ai recunoscut ultima oara ca ti-e frica? Ce-ai facut in acest sens? Vrei cu adevarat sa-ti depasesti frica? Educa-ti mintea, cheia este la tine!

Initierea

2010-11-11T10:17:00.000-08:00

"Nu te multumi sa ma urmezi pe mine pe calea care duce catre tel. Alege-ti singur calea care corespunde cel mai bine aspiratiilor tale cele mai intime, si urmeaz-o. Nu accepta nicio afirmatie pentru simplul fapt ca am rostit-o eu. Chiar daca aceasta reflecta adevarul, acest adevar nu este adevarul tau, nu reprezinta fructul experientei tale, si de aceea, nu-ti poate apartine. Nu privi viata celor care au realizat adevarul altfel decat ca pe o dovada ca adevarul poate fi atins."

"Caci tot ceea ce se petrece pe pamant este materializarea unei cauze primordiale, care este deja pregatita la nivel spiritual si care isi asteapta realizarea. Atunci cand poti atinge constient aceasta profunzime a Sinelui in care aceste energii isi asteapta realizarea, poti trai simultan cauzele initiale si efectele lor - adica viitorul - ca si cum s-ar petrece in prezentul absolut! Cat despre prezentul actual care reprezinta viata noastra, tot ceea ce ni se intampla nu reprezinta altceva decat ocazia de a trece niste probe initiatice, in urma carora ne putem elibera de tensiunile interioare pe care le-am adunat in noi de-a lungul timpului prin gandurile noastre, prin cuvintele si faptele noastre, si care au devenit astfel cauzele principale ale destinului nostru, ale viitorului nostru. Cu cat devenim mai constienti de aceste tensiuni si cu cat suntem mai pregatiti sa le invingem, cu atat mai mult ne eliberam noi constiinta umana, inlantuita de aceste energii si limitata din cauza lor. In acest fel, ajungem sa ne identificam din ce in ce mai bine constiinta cu Sinele divin autentic, care ne asteapta in spatele tuturor sentimentelor personale ale egoului. Ajungem astfel sa ne identificam cu Dumnezeu. Aceasta este INITIEREA." - din INITIEREA, de Elisabeth Haich

Iar si iar, DESPRE IUBIRE

2010-11-08T23:00:00.000-08:00

Atunci cand vor intelege ca iubirea este cea care le anima viata, oamenii vor fi imbatabili. Stiu, suna utopic, dar diferenta intre vis si realitate consta tocmai in capacitatea noastra de a crede si a constientiza ceea ce avem in jur.

Cuvintele sunt de multe ori cei mai buni prieteni, ori poate cei mai aprigi dusmani. Prin cuvinte ne exprimam uneori simtirile, si totusi, de multe ori, ele nu sunt de ajuns. A vorbi nu e cel mai potrivit lucru. Mai precis, DOAR a vorbi. Cateva cuvinte iti pot aduce si zambetul pe chip, dar il pot si alunga, in aceeasi masura. Si totusi, nu e vorba de cuvinte insirate fara noima. E vorba de credinta ca acele cuvinte inseamna ceva, de mesajul care se vrea transmis prin acele cuvinte. Pentru ca, oricat am vrea, iubirea nu se poate masura cu vorbe, nici chiar cu cele mai alese. Si totusi, incercarea de a o exprima arata, de multe ori, ca samanta ei a incoltit in noi.

Iubirea e dincolo de vorbe, e dincolo de tot. E insasi un dar suprem, divin, privit de multi cu superficialitate, cu ignoranta ori cu sarcasm, considerata invechita, iluzie desarta, si totusi ravnita de toti, chiar si de cei care o batjocoresc, chiar si de cei care o alunga, pentru ca le e teama s-o primeasca.
Cand trebuie sa apara, iubirea vine oricum, fie ca o primim sau nu. Evenimentele ce urmeaza sunt controlate de noi, de mintea noastra (ori cel putin asa ne place sa credem, chiar daca de cele mai multe ori nici macar de asta nu suntem capabili, de a ne controla cugetul, reactiile, impulsurile). Puterea de autocontrol nu sta insa in a respinge orice pata vie care vrea sa ne coloreze viata, ci mai curand de capacitatea de a lua doar ce e bun din asta, asumandu-ne detasarea de ea pentru clipele in care se transorma in dependenta, dorinta de posesie, teama de singuratate.

Despre iubire, pentru iubire, cu iubire... As scrie o vesnicie si tot nu m-as putea opri. As vorbi si as canta, as juca si as tipa, m-as lupta si as salva-o. Si totusi, uneori e preferabil sa ma reduc la tacere, sa inchid portile si sa astept semnul, semnul care-mi va spune incotro sa alerg iar.

Laura Stoica

2010-11-06T14:23:00.000-07:00

Maine, pe Acasa Tv, de la 17.30 va fi difuzata o emisiune in memoria artistei. Nu stiu daca am retinut corect titlul emisiunii, caci este un format nou. Cred ca se numeste "Doamne de poveste".

Mananca, roaga-te, iubeste!

2010-10-28T12:22:00.000-07:00

"Ruinele sunt un dar. Ruinele sunt darul pentru transformare." - din filmul
"EAT, PRAY, LOVE", dupa cartea cu acelasi nume, de ELIZABETH GILBERT.

!

2010-10-26T01:46:00.000-07:00

"Realitatea nu este niciodata rea; cel mult felul in care o privesti tu este rau!" - Epictet

Ce-am mai invatat?

2010-10-20T08:17:00.000-07:00

Ca pentru a-i putea ierta pe ceilalti, trebuie sa ma iert intai pe mine.
Ca nemultumirea vine din interior. Atunci cand esti impacat cu tine, factorii exteriori te ating foarte putin.
Ca si greselile repetate te ajuta cu ceva.
Ca viata mea e propria-mi responsabilitate, dar nu singura.
Ca daca vorbesc inainte de a asculta cu atentie, probabilitatea unei greseli e dublata.
Ca si prietenii mai gresesc, insa conteaza si cum.
Ca timpul chiar vindeca rani, dar nu singur, ci prin contributia personala.
Ca nu pot schimba pe nimeni, fiecare e responsabil pentru schimbarile din viata sa.

S-o mai ascultam pe Madalina!

2010-10-09T14:02:00.000-07:00

DACA...

2010-10-07T10:57:00.000-07:00

Rudyard Kipling

De poti fi calm cand toti se pierd cu firea
in jurul tau si spun ca-i vina ta;
de crezi in tine chiar cand omenirea
nu crede, dar s-o crezi ar vrea;
daca de asteptare nu ostenesti nicicand,
nici de minciuna goala nu-ti clatini gandul drept;
daca privit cu ura, nu te razbuni urand
si totusi nu-ti pui masca de sfant sau de-ntelept;
daca astepti dar nu cu sufletul la gura
si nu dezminti minciuni mintind, ci drept;
de nu raspunzi la ura tot cu ura
dar nici prea bun sa pari nici prea-ntelept;
sau cand hulit de oameni, tu nu cu razbunare
sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti;
de poti visa dar nu-ti faci visul astru;
de poti gandi, dar nu-ti faci gandul tel;
de poti sa nu cazi prada disperarii,
succesul si dezastrul privindu-le la fel;
de rabzi s-auzi cuvantul candva rostit de tine
rastalmacit de oameni, murdar si prefacut;
de rabzi vazandu-ti idealul distrus si din nimic
sa-l recladesti cu ardoarea fierbinte din trecut;
de poti risca pe-o carte intreaga ta avere
si tot ce-ai strans o viata sa pierzi intr-un minut
si-atunci fara a scoate o vorba de durere
sa-ncepi agoniseala cu calm de la-nceput;
de poti ramane tu in marea gloata,
cu regi tot tu, dar nu strain de ea;
dusman, om drag, rani sa nu te poata;
de toti sa-ti pese dar de nimeni prea;
de poti prin clipa cea neiertatoare
sa treci si s-o intreci gonind mereu;
daca ajungi sa umpli minutul trecator
cu saizeci de clipe de vesnicii mereu,
vei fi pe-ntreg Pamantul deplin stapanitor
si mai presus de toate, un OM, iubitul meu.

cred

2010-09-01T04:15:00.000-07:00

Cred ca oamenii pot reusi, atunci cand lupta cu adevarat si nu-si pierd credinta.
Cred ca am asteptari tocmai de la oamenii care inseamna ceva pentru mine.
Cred ca voi reusi ceea ce-mi doresc, atat timp cat sunt impacata cu mine.
Cred ca trebuie sa ma iubesc eu intai, pentru a ma putea iubi ceilalti.
Cred ca fiecare primeste, mai devreme sau mai tarziu, ceea ce merita.
Cred ca viata e pavata cu suisuri si coborasuri pentru ca o lume ideala exista doar in basme.
Cred ca poti visa, atat timp cat nu te indepartezi prea mult de Pamant.
Cred ca iubirea face minuni pentru cei care cred cu adevarat in ea.

umanitate

2010-08-26T05:14:00.000-07:00

"Nu poti rasplati gratitudinea; poti doar la randu-ti sa fii bun candva, undeva, pe parcursul vietii." - Anne Morrow Lindbergh

"Nu atat faptul ca prietenii nostri ne ajuta, este important, cat faptul ca putem conta pe ajutorul lor." - Epicur

"Nu putem face lucruri mari, ci doar lucruri marunte, cu mare dragoste." - Maica Tereza

"Cand te cheama un prieten nu exista maine." - George Herbert

"Una din prejudecăţile lumii noastre este de a pune eticheta, de a clasifica totul; oamenilor li se pare că au şi înţeles ceea ce au clasat." - Octavian Paler

"Am invatat sa iubesc, ca sa fiu iubit." - Octavian Paler

"Azi, mai mult ca oricand, viata trebuie sa fie caracterizata de un simt al responsabilitatii universale, nu doar natiune catre natiune si om pentru om, ci si om catre alte forme de viata." - Dalai Lama

"Un om nu poate fi mereu un erou,dar poate fi intotdeauna uman." – Goethe

"RECENZIE "

2010-08-18T06:08:00.000-07:00

E trist ca uitam, uneori, sa iubim, doar pentru ca ne consideram vitregiti de cei ce n-au stiut sa ne iubeasca. E si mai trist ca ne izolam, din teama, teama de altii si poate chiar teama de noi.
Ne supara adevarul, desi pretindem ca vrem sa-l stim.
Avem pretentia sa primim, uitand sa daruim.
Ne multumim cu putin, doar pentru ca e prea greu sa obtinem mai mult.
Strigam dupa ajutor doar daca nu mai putem ajunge la liman, dintr-un orgoliu nestavilit de a ne recunoaste slabiciunile.
Ne uitam in urma cu regret, uneori, dar ne abtinem in a ne recunoaste vina.
Preferam sa suferim de singuratate, decat sa suferim pentru ca am aruncat sufletul cui nu ar fi trebuit.
Suntem, uneori, mai lasi decat ne putem imagina. Mizam pe ratiune, crezand ca asta ne defineste, dar ne gasim alinarea tot in adancul inimii.
Ne numim oameni si traim pe pamant, alaturi de animale, care sunt de multe ori fiinte mai sincere decat noi.

iubire

2010-08-16T04:18:00.000-07:00

"Iubirea are o singura grija: binele celui iubit. Restul lucrurilor le lasa in legea lor. Dragostea e o rasplata in sine." Thomas Merton

experienta

2010-06-18T08:50:00.000-07:00

Inconstienta asta te-ar putea costa serios. Si totusi, pare palpitant sa te joci cu focul. E ca si cum ai vrea sa-ti demonstrezi, pe mai tarziu, ca ai depasit obstacolele propriei constiinte, propriei firi.
Te lasi pur si simplu. Decizi ca vrei si-ti asumi riscul(asa gandesti acum, in putinele clipe in care rationezi corect) desi, mai tarziu, e posibil sa plangi pentru asta, sa te blamezi si sa te invinovatesi aspru.
Nu crezi ca multe, in viata, trebuie incercate, pentru a realiza corect unde-s adevaratele probleme? E bine sa inveti din greselile altora, respectabil, si totusi, de multe ori, pana nu le ai pe ale tale, nu capeti cu adevarat invatatura.

"Experienta e singurul lucru pe care-l poti obtine gratis." - OSCAR WILDE
Si totusi, nu chiar gratis, caci implica un bagaj care atarna greu uneori, dar vrei sa stii ca poti sa treci si de asta.
Hai sa ne contrazicem!

Si ploaia m-a trezit.

2010-06-16T12:05:00.000-07:00

Azi m-am bucurat de ploaie. La inceput, am ezitat si m-am ascuns putin, apoi am simtit ca vreau sa ploua. Si-am alergat spre casa, am simtit stropii mari si reci, dar acomodarea a fost rapida. Iar drumul n-a durat decat 5minute. Incepuse sa-mi placa...
Si ploaia m-a trezit.

wake up, again!

2010-06-15T07:53:00.000-07:00

Viata iti ofera sansa de a intelege unele lucruri mult mai tarziu comparativ cu momentul in care ele se petrec.
Iti da ragazul pentru intrebari si framantari, iar mai tarziu, cu un zambet tamp pe chip, realizezi ca nu era atat de complicat. Te trezesti uimit, descifrand hieroglife asupra carora te-ai oprit de multe ori, acum, cu un alt rezulat. Si totusi, e preferabil sa crezi ca te inseli acum, decat sa te fi inselat atunci. Pentru ca asta iti rastoarna lumea intreaga cu susul in jos.

"-Cand atingi plita electrica cu degetul, ce simti?
-Frige.
-Si daca frige, ce faci?
-Retrag mana.
-Asa sa faci si acum! Durerea inceteaza atunci cand tu decizi asta."

Succes! Incercari repetate, rabdare, experienta, o viata de om...

.

2010-06-14T16:09:00.000-07:00

Am coborat zeii de pe soclu si stelele de pe cer.

Cand am crescut...

2010-06-12T14:51:00.000-07:00

Am inteles, ca nu am dreptul sa judec pe nimeni pentru alegerea sa, cu atat mai mult atunci cand nu pot intelege.
Am inteles, deopotriva, ca binele pe care il fac altora este, de cele mai multe ori, binele ce-l darui inimii mele.
Am invatat ca nu trebuie sa transform un om intr-un zeu, ori sa-l pun pe-un piedestal, caci pana si cei mai de apreciat oameni au defectele lor, pacatele lor.
Am inteles ca oamenii fug uneori de ceea ce iubesc, din teama de a deveni neputinciosi. Ei pot lupta, fara sa iubeasca ori renunta, iubind.
Am invatat ca in copilarie n-ai nevoie de nimic pentru a visa, iubi ori crede, insa pe masura ce te maturizezi cauti tot mai multe argumente.
Am inteles ca e bine sa deschid ochii de trei ori inainte de a-mi deschide sufletul, insa oamenii adevarati nu ma vor rani niciodata.
Am invatat ca asteptarile pe care le ai de la ceilalti sunt in primul rand responsabilitatea ta, abia apoi a lor.
Si inca mai am multe de invatat...

culori

2010-05-22T02:40:00.000-07:00

Cand ridic ochii spre cer vad o mie de culori. Un curcubeu mi se intipareste pe retina. Si vreau sa ramana bine intiparit!

Ai uitat unde sa cauti? Deschide bine ochii! Priveste spre tine, asculta-te, intelege-te! Uneori asta e cel mai complicat procedeu, dar cred ca de aici trebuie sa incepem.

Cel mai sincer dialog e cel pe care-l ai cu tine. Dupa modelul sau ar trebui sa fie si cele ce urmeaza, insa nu de fiecare data merita.

Revin, repet, cum am mai spus-o: uneori nu pot, nu stiu sa inteleg. E de ajuns sa SIMT!

TEATRU, din nou...

2010-05-16T12:51:00.000-07:00

Am simtit deodata cum imi amortesc picioarele de la genunchi in jos, cum inima imi batea din ce in ce mai tare si ochii vroiau sa explodeze intr-o ploaie de lacrimi. Aplaudam puternic cu podul palmelor si cu sufletul, deopotriva. Ii priveam si realizam ca locul meu e acolo, langa ei, pe scena, nu doar in public.

Am crezut la un moment dat ca plang la teatru doar pentru ca piesa ma impresioneaza in mod deosebit sau ca anume actori au interpretat fabulos sau pentru ca ii cunosc si atunci reusita lor ma emotioneaza si pe mine. Am realizat sambata, la Iasi, intr-un loc in care nu cunosteam actorii si nici piesa( desi nu pot spune ca evolutia lor pe scena nu a fost demna de admirat si laudat), ca plang, la teatru, pentru mai mult de atat. Plang la teatru pentru ca traiesc aplauzele odata cu cei care le primesc, ca si cum le-as primi chiar eu, desi sunt in public. Plang la teatru, atunci cand piesa se incheie si actorii vin in fata mea, spre a-i "rasplati" cu aplauze, pentru ca am fost odata acolo si stiu ca piesa nu se sfarseste cu ultima replica, piese se sfarseste dupa ploaia de aplauze. Tocmai de aceea aplaud cu nesat, chiar dupa ce actorii parasesc scena, pentru ca vreau sa-i chem iar, si iar, pentru ca iubesc cu toata fiinta si cugetul meu ceea ce fac ei.

Voi fi si eu din nou, acolo. Stiu, cred, simt!

aripi de avion, aripi de viata

2010-05-03T13:12:00.000-07:00

Cand am ajuns deasupra norilor, totul era diferit. Acolo puteam visa tot ce vroiam sa fiu si n-am reusit sau tot ce visam sa am si n-am avut si tot ce am avut mai frumos si asa mai departe...
Vedeam prin imensele pete de fum secvente din viata mea, mai ales clipele in care am zambit cel mai frumos sau am plans cel mai sincer, de fericire. Rememoram adevaruri si ascultam voci aparent uitate. Convingeam monstrii mintii sa-mi dea voie sa evadez doar in frumos si sa simt ca zbor cu totul, ca am aripile mele, nu doar ca ma poarta un avion. Imi eliberam mintea si lasam sufletul sa pluteasca odata cu norii in care ma pierdeam.

Asa era atunci. Acum am zburat iar, deasupra altor nori. Iar cand m-am trezit, ochii mi-au sclipit intr-un fel anume. Si vorbeau cald, doar pentru cei ce stiu sa-i inteleaga. Si am adormit iar, in linistea data de matasea unei atingeri suave, cu glas soptit si miros de iasomie.

Pian

2010-04-28T13:10:00.000-07:00

Clapele parca dansau pe propria muzica, linistea vibra, linistea acelor sunete si niciun alt zgomot din jur te faceau sa nu-ti doresti nimic altceva. Sa stai si sa asculti, sa intelegi, sa adulmeci rostul lucrurilor. Sa-ti gonesti inima spre adevar, chiar daca e aproape sau departe, sa iubesti sa fii tu, chiar si cand doare, sa recunosti cum uiti, cum gresesti, cum ierti, cum invii si cum traiesti cu bun si rau.

Aminteste-ti de tine, fara sa uiti de ceilalti!

adevarat

2010-04-14T00:58:00.000-07:00

Nu stim mereu sa luptam cu ce apare, uneori nu intelegem fara sa fi gresit in prealabil. Apoi ne constientizam greseala si o putem repara, doar daca nu e prea tarziu. Ne asumam riscuri pana la un punct, cand renuntam la lupta. De ce-uri apar la tot pasul. Si e o intrebare potrivita. Esential e sa ne putem raspunde sincer la asta: noua, lor. Lor, e relativ, percep cum vor, cum stiu, cum cred. Noua- e important, pentru a ne sti apoi impacati cu eul launtric.
Prefer adevar crud, decat minciuna mortala. Si un citat caruia din pacate nu i-am retinut autorul: "Adevarul poate ameti mult mai mult decat falsul mister al minciunii."

"Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt"

2010-04-04T19:19:00.000-07:00

Pornim infantil. Ne afundam fara sa gandim prea mult. Suntem atentionati, dar nu ciulim bine urechile, nu ascultam cu atentie. Sau ascultam cu atentie si totusi refuzam sa indeplinim cerinta ce ne-ar fi putut salva de usoara accidentare.
Secvente, episoade, franturi de viata in inimile noastre si o viata care se vrea traita real, nu in imagini.
Hraniti-va cu amintiri, cand nu gasiti aproape frantura de adevar pe care o cautati, dar aveti grija sa nu va accidentati prea rau!
Multumesc pentru ieri si pentru azi, pentru pace si pentru adevar crud, pentru vointa si curaj. Multumesc pentru doborare si inaltare.

Avem puterea, curajul sa-l credem?

2010-03-22T13:25:00.000-07:00

Puterea mea sta in inima mea. Adevarul meu. Sensibilitatea mea nu e slabiciunea mea. A fi sensibil nu inseamna a fi slab, ci dimpotriva. Cei care stiu si vor sa-si recunoasca sensibilitatea, isi dau voie sa traiasca mai frumos, desi asta presupune, de cele mai multe ori, si mai multa durere.
Simtirile mele sunt vii, caci omul din mine le vrea pure, adevarate. Pentru cei ce nu stiu sa inteleaga capacitatea unora de a darui, pentru cei ce nu stiu sa vada adevarul ce li se arata in fata ochilor, exista o alta lume, lumea lor, in care adevarul, trairile, sunt diferite, asa cum ei le dicteza, asa cum ei vor sa le modeleze pentru a-si atinge propriile scopuri. Acolo exista mai degraba mijloace de a ajunge la telul suprem, decat intamplari fericite si vii. Exista scopuri bine ascunse in spatele unor aparente gentilitati.
Pana unde merg totusi cei ce nu vor sa vada dincolo de aparente? Poate pana la momentul in care se condamna prin propria banalitate, la pacat, acel pacat mai greu decat orice sentiment neimpartasit sau orice iluzie zdrobita voluntar sau nu. Acel pacat care le arata ca sufletul lancezise de mult, insa ei n-au simtit doar pentru ca n-au avut ochi pentru adevarul din ei. Si asta pentru ca minciuna era favorabila unor vremuri in care lucrurile trebuiau facute frumos, cu ambalaj, etichetat, bine potrivit pe raftul din vitrina lustruita cu mult tact.
Cand ne afundam in noi realizam ca nu ne cunoastem asa cum credeam si ca, totusi, descoperim noi labirinturi unde nu stiam ca putem ajunge. Cand lasam sufletul sa ajunga la inaltimea ravnita, simtim ca traim dincolo de real, chiar daca viata ne vrea realisti. Limitele impuse sunt cele ale propriilor minti. Depinde cum stim sa le manuim. Iar cand aparenta putere ne paraseste, puterea o gasim in suflet, in ceea ce ne spune el. Avem puterea, curajul sa-l credem?

fara aripi

2010-03-17T03:34:00.000-07:00

Fara aripi. Sau cu aripile frante. E totuna. Penajul viu e acum pierdut, fiecare pana se descompune in fulgi... si atat. Mai zboara doar pentru ca ii duce vantul, nici macar nu zboara, ii poarta de-a valma prin spatiul vechilor iluzii.
Adio, dar raman cu tine!

clipire

2010-03-16T14:41:00.000-07:00

Se intuneca fara sa vrem, dar luminile orasului nu lasa noaptea sa ne insingureze in totalitate. Dincolo de primele doua intersectii sunt doua felinare care sclipesc pentru intregul cartier, pentru intregul cuprins. Sclipesc si clipesc cu dorinta de a lumina fiecare noapte, o data si inca o data, pana le nesfarsit. Nu stiu sa lase in bezna orasul lor preferat, pentru ca tacerea doare, intunericul apasa, sufletele plang.
Diminetile le gasesc stinse, caci au vegheat intreaga noapte si-si cer dreptul la odihna. Le asteapta alta noapte grea, aproape intunecata, cu sete de a fi luminata de sclipirile si clipirile lor.
Felinare, margele rotunde cu "iz" de chihlimbar.

multumesc!

2010-03-11T14:10:00.000-08:00

Multumesc tie, cititoarea mea fidela(desi suna putin fortat, caci nici eu nu-s scriitoare; sa-ti zicem "vizitator fidel")! Nu ma asteptam sa-ti placa atat incat sa vii si sa revii si sa revii iar(scuza-mi pleonasmul), asupra acelorasi subiecte. Banal sau nesemnificativ? Nu. Recunosc, am fost surprinsa in mod placut. Stiu ca pare simplu sa atragi atentia cu anume cuvinte, poate chiar e, pentru unii, insa tocmai pentru ca nu mi-am propus-o, si nici nu ma asteptam sa-ti placa asa mult aici, iti multumesc, din nou!

Da, despre tine e vorba!:)

P.S. Si celorlalti, care se mai ratacesc pe aici si le place, chiar si celor ce nu le place, caci si critica e buna. Chiar constructiva!

simplu: E

2010-03-10T14:04:00.000-08:00

E felul acela de fericire care nu te lasa sa dormi, desi visezi permanent. Cu ochii deshisi. E felul acela de multumire care-ti umple sufletul pentru ca stii ca esti parte din lume, din viata, din frumos. E coplesitor, inteapa, prin renuntare, mangaie, prin implinire.
Scrasneste din dinti spre reprimare, cand ochii spun altceva. Dar incearca atunci acoperirea cu valul diafan al indiferentei.
Sa scriem despre copii ar fi potrivit, copiii iubesc neconditionat!

........................................pentru copilul din mine

antonime

2010-03-02T07:07:00.000-08:00

Sa simti totul ca pe ceva firesc, fara sa constientizezi cand incepe si cand sfarseste. Sa intelegi fara sa judeci si sa cantaresti fara sa compari. E imposibil, intr-o privinta. Si paradoxal. Si totusi...

Locurile acelea erau rezervate altor spectatori. Ei au venit abia acum, au ocupat tarziu locul in sala, deci merita sa plece devreme. Inainte sa inceapa. Le refuzi sansa de a vedea si-a intelege, dar poate ca asa trebuie sa fie de data asta. Decizia o puteau lua de cand au pornit la drum, sa-si impuna sa nu intarzie. Sa-si asume vina! Si totusi, au vreo vina? Poate nici nu tinea de ei... Poate e prea complicat sa inteleaga daca-si pot gestiona perfect timpul realitatii ascunse in subconstient.

Avem pretentia de a fi intelesi, dar ce facem pentru asta?
Trebuie sa facem ceva?
Hai, mai bine, sa fim adevarati!

Up and Down

2010-02-26T14:58:00.000-08:00

Oglinda sparta. Chip deformat. Sunet deranjant. Doi minus unu. Unu impartit la unu.
Up and Down.

asteptari

2010-02-22T14:28:00.000-08:00

...si-a invatat, incet, incet, sa astepte cat mai putin. Sa dea cat simte, pentru a se implini, fara sa astepte nimic in schimb. La inceput, vorbe. La un moment dat, si fapte. Pana la final mai este vreme... Insa va ajunge si acolo.
Pentru ce atatea asteptari ineficiente? Nu fac decat sa raneasca ceea ce vrea sa apere cu orice pret. Si pentru a nu mai gasi gauri in piept si urme pe suflet, este nevoie de farame de sacrificiu. Sacrificiul de a nu mai avea nevoie in permanenta, capacitatea de a lua doar de la cei ce stiu sa dea, cat vor sa dea, nu mai mult, nu mai putin, fara limite impuse. In final, eu sunt eu, tu esti tu, ea e ea. El e... Sau nu e el!? Nici macar asta nu mai stie.
Pentru ce atata asteptare?:)

Jurnal de calatorie

2010-02-17T13:48:00.000-08:00

Plecase de ceva vreme. Nu mai era in locul natal. Ratacea intr-un oras strain, cu alei straine si oameni straini. Cata strainatate! Alerga intreaga zi, sa descopere cat mai mult, sa vada, sa stie, sa inteleaga, sa cunoasca. Era de neoprit si neinvins in dorinta aceasta de a cuceri acel teritoriu necunoscut. Stia ca poate si, da, a reusit! Nu fara eforturi, ce-i drept. Dar reusise. Era mandra de victorie, simtea ca a descoperit ceva cu adevarat frumos, interesant, de fapt, chiar ceea ce cautase. Pana cand?? Pana cand a realizat ca-i placea o himera, cunoscuse o imagine, cucerise o masca, descoperise un fals teritoriu medieval. Incet, incet, o framanta tot mai mult ideea ca orasul pe care il crezuse o locatie de exceptie era sarac in adevar, nici macar nu avea o istorie interesanta, demna de povestit stramosilor, fara nimic al sau, asa cum crezuse. Abia acum realiza, dupa mai multe cercetari sapate in timp, ca vazuse multe astfel de orasele. Realiza, acum, nu doar ca nimic nu era nou, dar mai mult, totul devenea sumbru, latura intunecata se ivea la fiecare pas, de fapt accea era adevarata lui identitate, totul era lipsit de sens, de viata, lipsit de prezenta ei acolo, pustiu. Apoi... Migratorii! L-au invadat si a ramas fara nici cea mai mica urma de viata.
A inteles, in final, ca teama il dusese acolo. Neputinta de a fiinta ca un loc maret, izvorata din teama ca alte valuri de migratori vor aparea, rand pe rand, sa-i distruga zidurile, sa-i cotropeasca pamantul, sa-l lase fara vlaga. Si totusi, de ce se dorea o locatie autentica, ravnita, dornica de a starni apreciere? Fara raspuns.
Ea, calatorul... A revenit acasa. A revenit la patrie, la autenticitate, la adevar.

Catapultare

2010-02-14T03:34:00.000-08:00

Nu i-a putut sterge valul acela de lacrimi ce-i acoperea si ochii, si inima, n-avea cum sa ajunga pana acolo. Incercarile au dat gres. Dar esenta fusese mereu prezenta, in ciuda esecului aparent. Ultima incercare - catapultarea pentru ultima secunda de supravietuire.
Cutiile erau atat de bine inchise, fiecare legata cu panglica proprie, incat nu putea confunda continutul uneia cu al celeilalte. Si totusi, unele particule se intalneau, se amestecau fin, dar haotic. Si totusi, nimic nu era mecanic...

Nu poti dicta ambelor lumi, una dintre ele trebuie sa renunte la suprematie. Cufarul vremii aduna comori, comori pe care le pastreaza, indiferent daca au stralucit seara de seara sau doar pasager, indiferent daca si-au cerut sau nu dreptul la eternitate.

Autenticitatea urmareste firul sufletului, nu al vremii.

Imi place cum suna

2010-02-10T03:15:00.000-08:00

Acele cuvinte ale caror ecouri raman mai mult in suflet, decat in minte. Acele cuvinte ale caror ecouri le simt, nu doar le aud. Le inteleg, nu doar le ascult. Le adulmec.

Uneori, n-am cale de iesire. Trebuie sa le ascult bine si sa cred. Uneori faza cu neincrederea as putea s-o las la usa. Uneori e bine sa mai si cred, dar stiu la fel de bine ca asta depinde si de om, si de circumstanta... Si de starea mea de spirit, stiu.

Te cred. :)

?

2010-02-01T13:45:00.000-08:00

Cand tacerea doare!

Opreste-te, ascult-o si las-o sa doara! Ia senzatia, nu sentimentul, iar asta inseamna ca-n urmatoarele clipe vei incerca sa alungi durerea. Si vei reusi! Depinde doar de tine.

Recunoaste! N-ai vrea sa te trezesti zambind?

"melANcolie"

2010-01-30T01:32:00.000-08:00

Vezi tu, lumea nu ti se arata ca un glob rotund, perfect, in orice zi. Lumea e asa, cand tu vrei sa o vezi asa. Tine atat de mult de subiectivism, pe alocuri. Dar cu obiectivismul ce fac? Unde e? Unde e realitate?
Realitatea mea, nu e si a ta. Insa uneori cred ca am putea sa o formam la fel.
Sa o formam, sa o avem, sa fie, ACEEASI. Asta nu ar insemna ca ne indepartam de noi, ci doar ca ne regasim, pe noi, in latura aceea a daruirii, pe care poate am uitat-o sau poate ca n-am "exersat-o" niciodata. Sa o gasim sau sa o regasim. Sau sa o inventam! Zici ca n-ai mai fi tu? Spun ca n-as mai fi eu? Nu, suntem aceiasi. Ma iubesti pentru ca simti, te iubesc DACA simt... CAND simt... Ceva... O "chestie" ... Mai multe chestii, contopite si traduse de gesturi si ganduri si stari. (Hai, sa nu-ti explic iubirea!) Ma iubesti si nu stii de ce...
Stiu ca niciodata n-am sa pot intelege tot. Uneori, imi e de-ajuns sa SIMT.

Ieri si azi

2010-01-28T05:51:00.000-08:00

Azi nu mai e soare la Cluj. Pacat! Ieri mi-a placut mult, desi-mi zambea doar din coltul gurii. I-am vazut dintii si nu m-a convins ca e prea vesel sa se arate. Dovada: azi n-a mai vrut sa vina.
Schimb subiectul, desi tot ieri m-am gandit la asta: cate motive de multumire ai, daca vrei sa le vezi! Desi sta in firea omului sa fie mai mereu nemultumit, atunci cand "scormonesti" in cutiuta inimii, probabil ca gasesti zeci de zambete. (Sau nu? Da, sunt o idealista uneori, imi place sa cred ca fiecare om se poate bucura de un zambet sincer, chiar si cei mai ... nefericiti, ca sa nu le zic rai, oameni. ) Fac un "talmes-balmes" daca nu ma straduiesc sa-mi pun ordine in ganduri, ca-mi sta in fire sa vorbesc muuult, sa nu mai termin. Revin: pai ieri, intorcandu-ma spre casa(camin, dar am inceput sa-i zic casa, desi nu e ACASA) m-au napadit amintiri, si frumoase si urate, m-a apucat melancolia, dorul si alte chestii. Mi-am amintit cat de mult imi place viata mea, desi nu se intampla mereu doar ceea ce-mi doresc. Am sunat-o pe mama, am vorbit si cu tata. Cu Cata doar 5 secunde ("Ce faci?"-eu; el- "Dorm!!!" - si-am inteles ca e mai bine sa inchid. :))) Oricum, nu ma pot supara pe el, si tocmai pentru ca stie asta, mai profita uneori, dar ce sa-i fac? Trebuie sa fiu sora mai mare pana la capat, n-am de ales! Iar am deviat...)
Am sunat-o si pe Dana apoi, o conversatie placuta, ca de obicei. O scurta prezentare a situatiei examenelor, apoi de-ale noastre.
Am terminat de vorbit si cu ea...Si-am continuat sa ma gandesc la multe chestii. Sa nu credeti ca mereu cand ma napadesc amintirile dau telefoane, aceasta a fost doar "o stare de fapt", sa vorbesc in termeni juridici. :)) Si-a mai fost o convorbire si punct.
Si ca sa termin, si poate sa intelegeti si voi ceva si sa ma opresc din "vorbit" continuu, vroiam sa spun: multumiti-va voua si celorlalti pentru lucrurile bune pe care le aveti, incercati sa vi le amintiti, daca nu le vedeti, sa le cautati, daca le-ati pierdut, sa le faceti, daca va lipsesc. Iubiti, gresiti, iertati, invatati, asteptati, sperati! Si nu pentru ca azi m-am gasit eu sfatoasa si m-am gandit sa scriu asta, ci pentru ca e uman si firesc, zic.

TIMP

2010-01-22T09:44:00.000-08:00

Daca nu mai intelegi, linisteste-te! Timpul nu FUGE decat atunci cand ne temem prea mult de asta. Se scurge, ireversibil, insa momentele TRAITE, oricum, nu ti le poate fura nimeni si nimic. Nici macar TIMPUL...
De unde am pornit si unde ma voi opri?!? Stiu de unde am pornit, dar nu stiu unde ma voi opri. Stiu de unde am pornit,dar nu stiu daca ma voi opri... Stiu ca am pornit si n-as vrea sa ma opresc. Si chiar de m-as opri... Dar asta tine de viitor. Tine acum ce ai astazi, simte ce ai astazi, razi cat poti astazi sau plangi, daca vrei sa plangi! Plangi, ca sa razi mai apoi, caci ai revarsat ceea te macina, dorul, furia, dincolo de sufletul pe care inca il mai vrei senin.

Putina realitate

2010-01-18T07:21:00.000-08:00

In ultima vreme imi cam lipseste inspiratia.Nu ca asta m-ar speria, pagina asta am facut-o in primul rand pentru sufletul si mintea mea. Dar cei care-si mai arunca din cand in cand ochii pe-aici sunt acum instiintati ca sunt bine si n-am disparut, doar ca nu mereu pot scrie. In plus, mai e si partea aia cu timpul - in sesiune niciun student "nu mai are timp". Pierde nopti ca sa recupereze ce-a pierdut atunci cand, la fel, i se parea ca timpul nu-i ajunge si gasea alte activitati mai importante decat a-si "scana" materia pentru examene.
Da, sunt in sesiune. Prima mea sesiune. Cea care deschide sirul lungilor sesiuni ce vor urma pentru mine, la Drept. (Ma sperie unii si altii:
"O, God! Drept? Pregateste-te sa mananci Cod pe paine!", unde codul nu e, dupa cum sigur ati realizat, pestele ala pe care mi-l pregateste mama, dupa ce imi duce dorul vreo doua luni in care nu mai calc pe-acasa. Altii ma incurajeaza: " La Drept e frumos, chiar daca nu e deloc usor. Bravo, sa faci cariera daca ai pasit intr-acolo!" sau "Da, Drept. Nici nu-mi imaginam ca ti s-ar potrivi altceva mai bine, exceptand Teatrul. A, si cu Teatrul cum ramane?" ) - despre TEATRU si faza cu potrivitul, care e destul de relativa, in alt post.
Revin: ascult pareri, pentru ca la randu-mi imi place sa fiu ascultata. Pe moment ma influenteaza poate si cele bune, si cele rele, insa in final eu stiu cel mai bine ca am cheia, atat timp cat vreau cu adevarat. Nimic nu-i usor, ce-i greu e mereu mai frumos(in opinia mea) si-atunci, "bafta si noroc"(un pleonasm care imi place) imi doresc, asta tinand, bineinteles, tot de mine.

"Ceea ce este in urma noastra si ceea ce este inainte noastra sunt lucruri insignifiante in comparatie cu ceea ce este in noi."-EMERSON
"Oamenii se nasc sa reuseasca, nu sa esueze."-THOREAU

.

2010-01-02T06:14:00.000-08:00

Cerneala pateaza hartia cu repeziciune, gandurile pe care mintea-i le tese nu se vor uitate, nici omise, deci apasa cu penita tot mai alert si tot mai mult foaia alba, care nu-i vinovata de nimic. Ii trimite o scrisoare la care stie ca nu va primi raspuns, ii relateaza adevaruri despre care stie ca nu o il vor atinge, ii "ameninta" sufletul cu o patima pe care stie ca n-a inteles-o niciodata, caci n-a stat in firea lui sa iubeasca atat. Nici atunci, nici acum si poate niciodata.

Amintiri dintr-o alta era

Cine m-a "iubit" anul acesta?

2009-12-23T05:22:00.000-08:00

Si la final de an, revin la dragoste.
Am auzit clasicul "te iubesc" de nenumarate ori, fie din gura prietenilor, fie din partea unor persoane cu care am fost implicata intr-o relatie sentimentala. Pe moment, aceste doua cuvinte ma faceau sa-mi creasca aripi. E un sentiment placut sa stii ca esti iubit, insa aici apare problema. Nu toate cuvintele sunt certificate de gesturi. Tocmai de aceea, de-a lungul vremii, am invatat sa nu mai astept atat de multe cuvinte, ci mai ales fapte! Faptele vorbesc, chiar si atunci cand nu constientizam. Ba atunci parca mai mult...
Am prieteni care imi arata ca ma iubesc prin chestii atat de minore, ca pentru altii probabil ca ar fi insesizabile. In aceeasi masura, am cunostiinte care-mi afirma o falsa afectiune, de care insa ma pot cu usurinta lipsi.

Dragostea e un element indispensabil oamenilor (desi in unele privinte inca am indoieli, dar ma abtin acum de la a comenta despre acea categorie de persoane.) In general vorbind, orice persoana are nevoia macar uneori de afectiune, de a i se confirma ca exista cineva care nutreste sincere sentimente pentru ea. Oricata mojicie as vedea in jur, in anumite momente, nu voi inceta nicicand sa cred ca dragostea e un sentiment care ne defineste ca fiinte umane. Pentru ca asta ne-a lasat Dumnezeu mai frumos si pentru ca, din fericire, sunt oameni care chiar nu uita asta. Ma simt fericita ca printre ei se numara prieteni de-ai mei. In clipele in care lucrurile nu merg cum mi-as dori iar resursele interioare par sa se fi epuizat, pentru moment, imi apare in minte imaginea unor oameni care mi-au adus zambetul pe buze in decursul timpului si asta ma face sa-mi amintesc unde e optimismul care ma caracterizeaza, atunci cand il mai uit intr-un colt de suflet( se intampla, uneori, oricui).
Multumesc din nou, cum am mai facut-o, de data asta insa la finele anului, OAMENILOR care ma iubesc si ma fac sa simt asta adevarat, curat, sincer! Multumesc prietenilor mei, in aceasta categorie integrand oamenii adevarati din viata mea, indiferent daca mi-au fost profesori sau colegi, indiferent daca se numara printre rude sau vechii prieteni!

Zane, castele, cai inaripati

2009-12-13T07:45:00.000-08:00

S-a ivit de nicaieri, dar nu va disparea.

Basmele nu ne sunt straine, ne plac parca mai mult acum, decat atunci cand eram copii. Acum le intelegem mai bine si parca asta ne fascineaza mai mult. Pe masura ce deslusim o taina, pornim spre urmatoarea.

Mi se arata o lume si vreau sa o descopar. Nu stiu daca pornesc singura sau ma vei urma, dar nimic nu ma mai sperie.

Au fost clipe cand ai simtit ca ai atata putere, incat poti reusi tot ceea ce visezi?
Cine iti da aripile? Vantul te conduce, dar fara aripi n-ai sa zbori. Doar pe un cal inaripat. Nu vrei totusi aripile tale? Iti vor da pasarile din penajul lor? Sau iti vei picta aripi colorate cu o pensula pe cer, o data si inca o data, pana cand le vei putea misca, le vei simti ale tale?

Imi amintesc, in acel vis am fost cea mai frumoasa pasare. De-atunci, am mai zburat doar cu avionul. Dar a venit iar vremea basmelor. Zane, castele, cai inaripati.

Cuvinte cu suflet

2009-12-09T15:22:00.000-08:00

Sunt suficiente uneori doar cateva cuvinte pentru a simti ca intreg universul iti apartine. Si totusi, cuvintele sunt de prisos in multe situatii. N-ajung pentru a exprima acel fosnet al inimii care ne da fiori, ne trezeste din latenta, ne daruieste sau redaruieste zambetul privirii. Deja folosesc prea multe cuvinte, dar asta pentru ca nu pot scrie in gesturi. :)

Inima asculta, ochii vorbesc!

lipseste o parte din mine

2009-12-05T13:28:00.000-08:00

Mi-e dor de scena, mi-e dor de teatru. Mi-e dor sa fiu acolo (pe scena) tot ceea ce nu pot fi in realitate. Mi-e dor sa ma transpun intr-un personaj, sa-i creez o poveste, ticuri, o mimica aparte, tonuri diversificate ale vocii. Sa transmit publicului parte din ceea ce simt eu, sa tremur de emotie. Sa o eliberez in momentul in care cortina se ridica si sa o recapat pe parcursul interpretarii rolului, dupa ce reflectoarele se aprind si nu mai pot vedea nimic, decat lumina aceea puternica ce ma orbeste si-mi aminteste ca ei ma vad pe mine, desi eu nu-i pot vedea pe ei. (Ii pot doar simti, ascultandu-ma, analizandu-ma, admirandu-ma sau criticandu-ma pentru ceea ce exprim, felul in care transmit, intelegandu-ma sau neintelegandu-ma si totusi, in final, aplaudandu-ma.Unii aplauda pentru ca au inteles totul. Altii pur si simplu pentru ca si ceilalti aplauda.
Unii aplauda pentru ca nu au inteles nimic, dar le-a placut inducerea aceea in lumea necunoscuta a unui personaj de neinteles. Altii aplauda pentru ca le-a placut doar un personaj sau altii pentru ca le-a placut intreg spectacolul, in ansamblu.)

Mi-e dor de actorii mei preferati de la Bacau. Dar pana ii voi revedea, voi admira alti oameni care traiesc pe scena, isi pun toata pasiunea si tot talentul in joc, pentru a simti si publicul povestea din care ei fac parte.

ascult... :)

2009-12-04T02:12:00.000-08:00

Si m-am oprit!

2009-12-02T14:46:00.000-08:00

Zgomotul dispare fara urma, dar ecoul inca se resimte. Pana si asta atinge cea mai sensibila coarda a inimii.
Se intuneca incet, incet. Luna ar trebui sa fie plina, ca sa poata lumina. Si totusi n-ar fi suficient.
Timpul asterne pete negre sau albe peste vietile noastre. Indiferent de zi, de ora, de clipa, dincolo de bine si rau, este un drum pe care pasim anevoios sau simplu. Nedumerirea e la fiecare pas, nesiguranta vine din urma.
Cum invatam din tot? Lasand nisipul sa se astearna peste unele clipe, aruncand privirea spre ceea ce avem, dar acceptand ca orice e parte din viata. A noastra!
Lacrimile exprima unele emotii mult mai simplu decat un zambet.
"Nu toate lacrimile inseamna tristete, asa cum nu fiecare zambet inseamna fericire."

Lumina

2009-11-25T02:31:00.000-08:00

Bate ora dezrobirii.

Scade lacrima, creste zambetul. Fuge teama, apare speranta. Inunda lumina fiecare por. Particule fine in fiecare fereastra din fiecare eu si fiecare tu.
Buna dimineata, soare! Catre cine privesti? :)

OPRITI-VA SI STATI IN LOC!

2009-11-14T11:47:00.000-08:00

Ipocrizia. A fost o vreme in care acesta era unul dintre motivele pentru care ma suparam teribil, insa cu timpul am devenit imuna. Nu doar ca nu ma mai surprinde, dar chiar ma amuza sa vad cum in incercarea lor de a parea ceea ce de fapt nu sunt, unele persoane isi rup singure craca de sub picioare. Nici macar nu stiu sa poarte masca pe care o imprumuta de la unii sau altii, ori o creeaza cu mintea lor dibace in falsitate si rautate.
Nici nu incepe bine spectacolul pregatit probabil cu atata truda, ca se si termina, neapucand sa-si duca rolul pana la capat. Cel putin nu in fata mea. Dar sunt si momente in care ii las sa creada ca spectacolul a fost unul reusit. Asta nu inseamna ca intru in jocul lor. Aplaud doar o secunda, apoi cu zambetul pe buze spun: " Slab joc de scena, slabe idei. Cu exercitiu indelungat, poate ca ti-ar iesi. Insa nu in fata oricui. Cel putin nu in fata cuiva care a vazut prea multe masti prost desenate. Incearca sinceritatea! Ar prinde mult mai bine si pentru ceilalti si ai avea, in plus, o constiinta curata, neatinsa de smoala neagra si cleioasa. Ce crezi, reusesti? "
Si sunt convinsa ca unii ma injura, pentru ca i-am demascat, altii imi multumesc, (fara sa recunoasca, bineinteles) pentru ca astfel i-am determinat sa se straduiasca mai mult pentru rolul viitor. Si iata cum ajut trisorii... :) Nu asta e intentia mea, dar fiecare ia din ceea ce i se sugereaza conotatia pe care constiinta sa o poate produce.
OAMENI, putini ati mai ramas!

Dumbrava pustie

2009-11-08T11:18:00.000-08:00

Capatul cararii.
Pana nu de mult, drumul pana acolo era incetosat.
Totul e limpede acum.
Mai limpede decat si-ar fi inchipuit, atunci cand se supara pe soare, fiindca nu vroia sa-i lumineze pasii cu razele sale.
Dar drumul si-a schimbat singur traiectoria. Pentru ce era necesar un efort in plus, cand totul ducea spre aceeasi uitata dumbrava pustie?
Singurul efort a fost cel al sufletului, dar el a zambit pur si simplu. Spontaneitatea nu-i poate fi condamnata. Constiinta e curata, inima e putin obosita, dar se va odihni cateva clipe si-i va fi mai bine.

!

2009-11-08T05:40:00.000-08:00

"[...]
Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat.
[...]" - Lucian Blaga

Zambiti si inseninati-va sufletul!

2009-11-07T02:25:00.000-08:00

Trandafiri pentru suflete. Incercari pentru suflete. Dorinte si emotii reprimate, sinceritate aruncata pe fereastra si daruire uitata pe ultimul raft al sifonierului, alaturi de o poza inramata si o felicitare, daruite din suflet.
Nimic din toate astea nu-mi sunt indiferente azi, si nu-mi vor fi in veci. Indiferent de spatiu si timp, de persoana si situatie, imi doresc si-mi voi dori ca ceea ce dau sa fie apreciat. Cred ca-i firesc, oricine isi doreste asta. Insa unii uita ca pentru a primi, trebuie intai sa stie sa daruie. Sa invete, daca nu stiu! Sa doreasca sa invete!
Cat despre cei ce stiu deja, toata aprecierea! Stiu sa simta, pentru ei si pentru ceilalti, stiu sa daruiasca, lor si celorlalti. Stiu sa traiasca, pentru ei si ceilalti. Stiu sa aduca zambetul pe buze, lor si celorlalti.
Retraiesc uneori momente sincere si fericite, pentru a ma hrani din autenticitatea lor, spre a-mi lua provizii pentru zilele si noptile in care adevaratele valori nu mai ajung la mine decat in vise. Le astept insa cu sufletul deschis, pentru ca fiecare zi e o potentiala portita deschisa spre dragoste si adevar!
Zambiti si inseninati-va sufetul!

Relativ

2009-11-01T14:25:00.000-08:00

"Adevarul doare, dar ceea ce lasa rani adanci este totusi minciuna." - nu-mi amintesc autorul acestor cuvinte, dar a avut si inca are mare dreptate. Categoric, chestia asta cu adevarul si minciuna e relativa. Toti sustinem ca iubim si dorim adevarul, dar de multe ori, cand ne este enuntat, reactionam contrar spuselor anterioare si contrar asteptarii celor ce tocmai ni l-au afirmat.
Personal, prefer un adevar dureros, decat o minciuna mortala. Am fost uneori dezamagita de minciunile unora sau altora, de adevaruri ascunse, din diferite motive, stiute si nestiute. Cert e ca de fiecare data, minciuna a durut sau macar a deranjat. Mai mult sau mai putin, in functie de caz. Iata de ce imi impun sa fiu sincera si sa spun ceea ce am de spus: tocmai pentru ca ma gandesc, in primul rand, ca eu prefer asta din partea celorlalti. Insa ar trebui sa ma gandesc si la faptul ca oamenii sunt atat de diferiti, fiecare cu sistemul sau de valori si principii, incat nici nu stii uneori daca sa vorbesti sau sa taci. Majoritatea celor carora le spun cu nonsalanta ceea ce gandesc, in unele situatii, ma judeca gresit. Insa stiu ca exista si oameni care ma apreciaza pentru asta, asa cum, la randu-mi, o fac in momentul in care ei imi aduc in atentie un adevar, pe care poate il omit sau nu-l stiu.
Categoric, diplomatia e importanta. Felul in care o spui, conteaza. E nevoie uneori sa "cizelezi" adevarul, insa ideal e sa-l spui! Putini au, insa, curajul sa sustina cu tarie ceea ce gandesc. La fel de putini vor sa recunoasca felul in care se insala pe ei, incercand sa placa altora.
Totul e relativ. A gresi e omeneste. Toti pacatuim, dar poate ar trebui sa ne straduim tot mai mult ca balanta sa incline spre adevar, si nu spre minciuna.

cotidian

2009-10-27T02:26:00.000-07:00

Sunt om, traiesc printre oameni. Unii mai sinceri, morali, altruisti, devotati, altii mai putin, ba chiar poate la polul opus:falsi, imorali, egoisti, duplicitari, copii ieftine ai celor ce se pot numi, cu adevarat, oameni. Si totusi, deseori, inaintea greselilor altora le vad pe ale mele.
Sunt responsabila pentru ceea ce traiesc zi de zi: bucurii sau necazuri, realizare sau plafonare, lumina sau intuneric. Deschid sau inchid usile destinului prin ceea ce simt si fac. Urc sau cobor in functie de cat de mult vreau de la mine. Depasesc anumite etape dificile doar atunci cand imi impun SA VREAU. Ori ma lamentez si complac intr-o situatie nefavorabila cand nu vreau sa-mi recunosc forta interioara. Deci inainte sa-i invinovatesc pe ceilalti, gasindu-mi scuze favorabile, pot fi aspra si judeca unde am gresit eu intai. Poate ignorand pe unii sau asteptand prea mult de la cei ce nu pot da. Sau iubind pe cine nu trebuie ori crezand in himere si in oameni care nu se pot schimba nicicand. Si tragand linie dupa toate astea, pot spune : e dreptul meu sa gresesc, sa visez, sa iubesc si sa rad, sa sufar si sa plang, sa sper si sa deznadajduiesc, sa cad, sa ma ridic. Dreptul meu ca al oricarui muritor de rand, condamnat la pacat, aspirant la iertare.

doua si un pic, nu dorm

2009-10-25T16:45:00.000-07:00

"Pretul victoriei se judeca dupa dificultatate."
Somn usor si o zi frumoasa maine!

despre tine

2009-09-18T16:52:00.000-07:00

Recapeti o forta nebanuita cand cei ce te iubesc iti demonstreaza asta prin lucruri simple.
Te simti mai om cand iti dai seama ca poti darui neconditionat. Ai multumirea de sine ca ai realizat nu o fapta mareata, ci un lucru marunt, dar semnificativ pentru un alt suflet.
Stii ca poti ierta mai usor cand accepti ca oamenii au dreptul sa greseasca, caci nu-i om far' de pacat. Ierti si treci mai departe, perseverezi, cazi, te ridici, si esti tot tu, ceva mai puternic.
Iubesti cand vrei sa crezi ca dragostea exista, chiar daca a poposit prea putin pe taramul inimii tale sau o aripa i-a fost franta inainte sa-i poti admira zborul.
Simti prietenii aproape cand te straduiesti, mai intai, sa fii tu prieten pentru ei.
Ai multumirea de a fi ajuns in varful muntelui dupa ce ai facut eforturi pentru a-l escalada.
Intelegi doar daca ai rabdare si capacitate de a asculta.
Cunosti dupa ce te-ai straduit sa cauti in izvoarele intelepciunii; nimeni nu s-a nascut invatat.
Poate fi simplu, cand vrei. Poate parea imposibil, cand refuzi sa crezi. IT'S UP TO YOU!

mELancolie

2009-09-15T08:38:00.000-07:00

Am revazut un soare rotund si puternic ce imi zambea doar mie. Am auzit iar ganduri ce ma cautau. Suflu soptit.
Egoism si dorinta, altruism si renuntare.
Un rasarit si un amurg, o noapte si-o zi. O viata intreaga pentru dragoste!

DE CE?

2009-09-12T04:57:00.000-07:00

Raze de soare, toamna calda. Oameni grabiti, minti ingradite. Pacate vechi, sentimente uitate. Expozitie umana! N-am gresit. Aparent, asta e ceea ce avem. Aparent! La o analiza atenta, ascultand pareri, lasand suflete sa vina spre tine, poti intelege ca inca mai exista OAMENI. Ii cauti si-i gasesti. Ii cauti si nu-i gasesti, caci te gasesc ei pe tine. Si tot asa.
Lumea a fost si buna si rea dintotdeauna. Principiile au fost incalcate si in trecut. Interesul propriu, in detrimentul celui comun, a fost un rationament utilizat si atunci. Diferentele sociale, la fel. Societatea a evoluat in unele privinte, a involuat in altele, dar nici o epoca nu a fost perfecta. (Perfectiunea oricum nu exista, dar utilizand acest termen e mai usor sa ne definim targhetele inalte pe care vrem sa le atingem).
De ce, deci, sa dam mereu vina pe lumea in care traim, pe ceea ce e in jur? E mai simplu sa le judecam altora greselile decat sa le acceptam si remediem pe ale noastre. E mai usor sa condamnam societatea, decat sa facem ceva spre schimbare, ca membrii ai sai. E mereu mai simplu sa aruncam cu piatra in celalalt, decat sa facem un efort sa-l intelegem si chiar sa-l ajutam. E mai simplu sa fim aparent preocupati de ceea ce e in jurul nostru, decat sa facem o analiza corecta in privinta a ceea ce suntem noi. Cat de OM descoperi ca esti dupa ce incerci un dialog sincer cu tine?

Apa si foc!

2009-09-08T09:52:00.000-07:00

Ranile s-au cicatrizat si micile urme ce-au ramas nici nu vor mai fi vizibile peste inca putina vreme. Fiecare ceas duce la vindecare toatala. Se aude soptit un glas ce nu-i al ei si totusi se confunda cu vocea-i putin ragusita, dar feminina. E din interior, constiinta si suflet impreunate si totusi disperasate. Uneori nu pot locui amandoua in aceeasi teaca.
Spirit si trup in acelasi timp, e buna si rea. E blanda si dura, e speciala si banala, e calda si rece, e ploaie si gheata. E ploaie cu gheata! A si nins odata... Apa si foc!
Cat e din ea, ea? Cat e din ea, el? Cati dintre ei au mutat-o in alte forme, pentru a construi alte castele de nisip?...Un zornait de chei si lacate! Impostori. Impostorii???!
Cum rade si cum plange? Cand rade si cand plange? Si cand greseste? Atunci nu. Se acuza si-si pedepseste eroarea. Ar fi trebuit sa gandeasca mai mult. Serios? De ce? Dar inima? Nu vreau sa se piarda. Nu ai cum s-o pierzi! De fapt, stia. E prea mult a ei ca sa plece vreodata. Cand zale de fier atarna pe suflet, isi aminteste ca il are. E omeneste! Dar bucuria? Vine odata cu soarele si ploaia. Ploaia odata cu soarele, bucuria odata cu ploaia, soarele odata cu bucuria si ploaia. Nu e nici greu, nici usor. E doar VIATA. N-o mai blama!

Septembrie si o voce care-mi place!

2009-09-06T02:17:00.000-07:00

2009-09-06T02:15:00.000-07:00

Azi

2009-09-05T09:08:00.000-07:00

Ploaie de septembrie... N-am asteptat-o, desi caldura dogoritoare mi-a dat multe zile dureri de cap, la propriu. Dar picurii ce-mi bat in geam acum ma trimit in trecut. Adulmec amintiri si-n acelasi timp imi cobor din pod tristeti vechi. E melancolia ploii. Maine imi va trece. Sau poate chiar peste o ora.
O carte mi-ar face foarte bine. E un refugiu uneori si un prieten de nadejde. Astfel pot tace si doar "asculta" povesti scrise de altii, povesti in care uneori ma regasesc sau pe care le gasesc total surprinzatoare prin noutate si originalitate. Cartile imi sunt povata si intelepciune si emotie, adunate intr-un buchet de flori albe, a caror prospetime ma trezeste din tristete si declin. Sa nu mai poposesc, ma indrept spre raft!

...

2009-09-04T12:13:00.000-07:00

Intinde mana, deschide inima, ascute-ti simturile! Cauta-mi ochii in soare, razele soarelui in mare, marea in nisipul ce-l inunda. Scoicile iti dau batai de cap? Aduna-le si adu-mi-le in dar!
Cum e intre cer si pamant?

Eu si EA

2009-09-03T04:51:00.000-07:00

Dragoste in fiecare zi si-n fiecare ceas.
Dragostea e peste tot in mine si la randu-mi, simt ca fac parte din ea.
Dragostea ma cere si ma arunca pe culmi nebanuite, unde nu-mi imaginam c-as putea sa urc.
Dragostea ma fura si ma vinde unui suflet, prea devreme uneori, prea puternic.
Dragostea ma lasa sa poposesc unde n-ar mai fi locul meu si tot ea ma face sa ma intorc unde ratiunea nu-mi da voie.
Dragostea imi cere sa tac, sa cred fara sa vad, sa cred ce simt.
Dragostea e vinovata de toate realizarile si esecurile mele, nu doar in cuplu. O laud si o blamez totodata, o arunc spre capatul pamantului dar se intoarce cat as clipi, fara sa-mi dea ragaz sa o iert si sa o primesc iar. Isi face culcus in suflet inainte sa-i raspund hotarat "da".
Dragostea ma impinge spre cele mai mari nebunii, ma vrea si ma tine, ma lasa sa plec, dar ma intoarce din drum.
De cate ori am gresit si-am regretat, am avut ca motiv dragostea. Si astfel mi-am alinat inima cu mai mare usurinta. Am crezut-o parte din mine, pentru a nu ma condamna prea aspru. Si totusi, nu de fiecare data socotelile au iesit perfect. M-am trezit uneori realizand ca nu a fost chiar dragoste, nu dragoste autentica, ci mai cu seama dorul nestavilit de a fi alinata si dorinta acerba de a mi se confirma ca si eu contez pentru cel de langa mine. Imbratisari tandre si suspine soptite, mangaieri dulci asteptate uneori prea mult, savurate cu nesat prea putina vreme.
Dragostea n-a fost dragoste mereu, a fost nevoia de ea. Si totusi, asta nu inseamna ca am simtit mai putin autentic, ca am daruit doar pentru a primi.
Am ales sa-mi amintesc azi de cate ori mi-am dorit-o si cat de mult sau putin mi-a fost impartasita. Am ales sa-mi amintesc ca o am si-o darui de cate ori am ocazia, celor ce merita sau celor ce cred ca merita, autentic, desavarsit.Pentru ca asa stiu sa dau si asa voi sa primesc! Chiar de gresesc, ar fi din dragoste...
Iubeste-ma azi, nu-mi promite vesnicia! Dar fa-o cat pentru toate zilele pamantului, ca sa pot sti ca n-am pierdut nimic, de-ar fi sa nu te mai vad maine!

Hai sa iertam!

2009-09-02T02:28:00.000-07:00

"UN GENIU ISI IA RAMAS BUN"

2009-08-26T15:29:00.000-07:00

Scrisoarea trimisa de Gabriel Garcia Marquez prietenilor, cititorilor si admiratorilor sai, la retragerea din viata publica. A fost difuzata datorita internetului. Am citit-o de mult, dar azi m-am gandit sa o postez pentru cei care n-au ajuns inca la aceste minunate cuvinte ale scriitorului, ale OMULUI Marquez:
"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine."

Fericire...

2009-08-25T03:42:00.000-07:00

Iubesc sa alerg dupa fluturi, sa rad, sa tresar de emotie. Iubesc sa alint si sa ma alint, la randu-mi. Iubesc copiii si marea. Iubesc soarele si uneori ploaia. Iubesc sa ating cu sufletul un alt suflet. Iubesc sa-mi sclipeasca ochii cand sunt indragostita. Iubesc sa daruiesc, sa primesc. Iubesc sa visez. Iubesc sa IUBESC!

"Marti cu Morrie", de Mitch Albom

2009-08-22T00:58:00.000-07:00

" <<-Viata e un sir lung de miscari inainte si inapoi. Vrei sa faci ceva, dar esti obligat sa faci altceva. Ceva te raneste, desi stii ca n-ar trebui. Iei anumite lucruri de bune, chiar daca stii ca n-ar trebui sa iei nimic de bun. Tensiunea contrariilor, ca atunci cand tragi de un elastic. Si cei mai multi dintre noi traim undeva la mijloc.
Parca-i vorba de un meci de wrestling, spun eu.
-Un meci de wrestling. Rade. Da, e si asta un mod de a descrie viata.
Deci, cine castiga? intreb eu.
-Cine castiga?
Imi zambeste, cu riduri in jurul ochilor, cu dintii un pic strambi.
-Dragostea castiga. Dragostea castiga intotdeauna.>>

<<-Invata sa primesti iubire. Credem ca nu meritam dragostea, credem ca daca o lasam in inima noastra vom deveni prea slabi. Dar un om intelept pe nume Levine a pus punctul pe i:"Dragostea este singurul lucru rational".
A repetat cu grija cuvintele astea, cu pauze pentru efect: "Dragostea este singurul lucru rational".
Am dat din cap, ca un student cuminte, iar el a expirat slabit. M-am aplecat sa-l imbratisez. Si apoi, desi nu prea fac asta, l-am sarutat pe obraz. I-am simtit mainile slabite pe brate si perciuni intepandu-mi usor fata.
-Deci, vii martea viitoare? mi-a soptit.>>

<<-Iubiti-va unii pe altii, sau veti pieri, a repetat Morrie. Suna bine, nu? Si cat e de adevarat. Fara dragoste, suntem pasari cu aripile frante.>> " - o carte care mi-a ajuns la suflet

OAMENI

2009-08-19T01:50:00.000-07:00

Azi imi amintesc de ei, de oamenii cu adevarat importanti ai vietii mele. Si nu doar azi...Imi apar in gand adesea, cand ei nu-si imagineaza sau poate cand ei au acelasi gand. Si-apoi aud soneria telefonului si-mi dau seama ca telepatia functioneaza sau pun chiar eu mana pe telefon si o fac sa functioneze, dar cel mai des pastrez gandul doar pentru mine, urmand sa-l dezvalui atunci cand ii pot avea aproape, atunci cand le pot vorbi din priviri.Si ei inteleg si simt si stiu ca vorbesc adevarat!
Exista cateva persoane care mi-au facut viata mai frumoasa printr-un simplu zambet sau o strangere de mana si de suflet. Si asta pentru simteam ca gesturile acestea erau sincere. Exista persoane pe care le iubesc pentru ca le admir si persoane pe care le admir pentru ca le iubesc si persoane pe care le admir si le iubesc. Exista pe de alta parte si oameni pe care i-am iubit fara sa-i admir, le-am apreciat doar unele calitati, dar asta nu m-a impiedicat sa le vad defecte ce ma scoteau din minti. Si totusi, le toleram...Inca le mai tolerez... De ce? E mai puternica inima mea decat ratiunea care trebuie sa zica la un moment dat "STOP!"? Sau inca mai am speranta ca oamenii se schimba, atunci cand vor, bineinteles? Nu-mi pot inca raspunde. E de fapt un amalgam de ceva si altceva condimentat cu o anume chestie care se cheama... Dar mai bine sa revin la cei cu care am inceput:oamenii cu adevarat importanti. "Cu adevarat" pentru ca ei conteaza in orice secunda, chiar daca nu am mai reusit sa-i mai vad de un an, de sase sau trei luni, chiar daca nu am reusit sa le mai aud vocea de o vreme in care am tanjit dupa surasul sau suspinul sau incurajarea lor. Exista deci oameni ai sufletului pe care ii iubesc pentru ca ii admir, ii iubesc pentru ca stiu sa-mi spuna, sa-mi arate ,sa-mi explice ceea ce eu nu reusesc sa-mi amintesc despre mine.Ii iubesc pentru sinceritate si devotament!Ii ador! Le multumesc si ma-nchin in fata lor. Cand imi vor gasi randurile, sunt convinsa ca se vor recunoaste fara sa fie nevoie sa le spun:da, si despre tine vorbeam, si despre el, si despre ea.
Si-acum, categoria celor importanti, pe care ii am langa mine: ei simt asta zi de zi. Prin gesturi, prin cuvinte, prin priviri, prin sicanari si reprosuri sincere, prin clipe simple petrecute impreuna, prin carti imprumutate si convorbiri interminatbile, prin filme sau piese de teatru savurate cu nesat brat la brat, ochi langa ochi, cu batista in mana si lacrimi curgand siroaie... Prin ceea ce fac si ce spun. Prin ceea ce le cer si le arat, prin ceea ce astept si dau.
OAMENI, va multumesc pentru ca existati!

"Buna dimineata!"

2009-08-16T04:38:00.000-07:00

Si m-am convins. N-a fost corect, dar trebuia sa fie asa! Pentru a realiza ca nu e bine sa fortezi lucrurile, ci doar sa le lasi sa se intample. Fericirea vine spre tine cand vrea ea; trebuie sa fii pregatit sa o primesti, e adevarat. Dar nu o poti forta sa apara. Nu o poti inventa unde nu exista. O poti doar visa. Si desi visele devin uneori realitate, sunt cazuri cand nu e asa. Tu crezi si spera si doreste-ti, insa rational si sincer! Fii sincer cu tine, ca sa nu-ti fie mai greu apoi! Nu te iluziona gratuit, nu-ti foloseste! Fii realist, macar incearca, chiar de nu-ti iese de fiecare data! Incearca si incearca si incearca, iar in final trebuie sa reusesti! Realitatea nu e roz. Viata e plina de nuante. :)

:)

2009-08-13T17:37:00.000-07:00

"Rasfoind" cateva pagini ale altor utilizatori Blogger, am gasit ceva ce mi-a placut mult si am postat aici. Astfel, exista mai multe sanse ca tot mai multi dintre noi sa ajunga la cuvintele acestea. Andra, sper sa nu te deranjeze ca ti-am imprumutat ideea; am recunoscut!:)

“Before you speak, listen.
Before you write, think.
Before you spend, earn.
Before you invest, investigate.
Before you criticize, wait.
Before you pray, forgive.
Before you quit, try.
Before you retire, save.
Before you die, give.” - William A. Ward {American Anthropologist}

"Fapte, nu vorbe!"

2009-08-13T17:01:00.000-07:00

Prea multe cuvinte pentru un singur suflet, prea multe laude pentru o singura minte, prea multa falsa apreciere pentru un singur om. Mai bine taci! Taci si simte! Taci si exprima! Taci si demonstreaza! Taci si actioneaza asa cum e cazul, incat sa vad, sa inteleg, sa ma bucur, sa apreciez si sa pot sa constat: "DA, e real!" .

"Gandeste ca un campion"

2009-08-11T16:01:00.000-07:00

O carte de Donald J. Trump si Meredith McIver - "Gandeste ca un campion"-o colectie de eseuri, reprezentand lectii de afaceri, dar si de viata. Titlul mi-a atras atentia, iar pe parcurs am realizat ca era cam ceea ce credeam. Regasesc in ea principii dupa care ma ghidez, zi de zi, in viata personala. Despre afaceri voi sti mai multe in viitor:). O carte care, in opinia mea, merita citita, mai ales ca nici nu va va lua mult timp; urmeaza o mare parte a citatelor ce apar la inceputul eseurilor:
"Viitorul apartine celor care cred in frumusetea propriilor vise."-ELEANOR ROOSSEVELT
"Oricare ar fi jocurile in care intram, suntem datori sa nu ne jucam cu noi insine."-RALPH WALDO EMERSON
"Exista ceva mai puternic decat toate armatele lumii, iar aceasta este o idee careia i-a sosit vremea."-Victor Hugo
"Uneori flacara noastra se stinge, dar este reaprinsa de o scanteie a altuia. Fiecare dintre noi trebuie sa fie profund recunoscator celor care reaprind flacara in noi."-ALBERT SCHWEITZER
"Un lider are dreptul sa fie invins, dar nu are niciodata dreptul sa fie surprins."-NAPOLEON BONAPARTE
"O realizare este un angajament. Obliga la o realizare si mai mare."-ALBERT CAMUS
"Experienta este singurul lucru pe care il poti obtine gratis."-OSCAR WILDE
"Daca vrei sa intelegi ziua de azi, trebuie sa cercetezi pe cea de ieri."-PEARL S.BUCK
"Frica infrange mai multi oameni decat orice altceva pe aceasta lume."-RALPH WALDO EMERSON
"Nu cauta vina. Cauta un remediu."-HENRY FORD
"Intelepciunea incepe cu definirea termenilor."-SOCRATE
"Un om nu se poate simti bine, daca nu-i in armonie cu sine."-MARK TWAIN
"Orice individ are locul sau in aceasta lume si este important, in anumite privinte, daca il alege sau nu."-NATHANIEL HAWTHORNE
"Ceea ce este in urma noastra si ceea ce este inainte noastra sunt lucruri insignifiante in comparatie cu ceea ce este in noi."-EMERSON
"Oamenii se nasc sa reuseasca, nu sa esueze."-THOREAU
"Nu sunt atat de destept, doar ma concentrez mai mult timp asupra problemelor."-ALBERT EINSTEIN
"Urmeaza-ti fericirea, iar universul iti va deschide usi unde erau doar ziduri."-JOSEPH CAMPBELL
"Marile minti au teluri, celelalte au dorinte."-WASHINGTON IRVING
"Marile lucrari nu se fac prin forta, ci prin perseverenta."-SAMUEL JOHNSON
"Oamenii dobandesc o anume calitate comportandu-se constant intr-un anume mod."-ARISTOTEL
"Nu merge pe unde te duce cararea, in schimb du-te pe unde nu exista nicio carare si deschide un drum."-RALPH WALDO EMERSON
"Intuitie inseamna perceptie via subconstient."-CARL JUNG
"Fii sincer; fii concis; fii consecvent."-FRANKLIN D.ROOSEVELT
"Buzunarele goale nu au tras pe nimeni inapoi. Numai capetele si inimile goale o pot face."-NORMAN VINCENT PEALE
"Integritatea este esenta oricarui succes."-RICHARD BUCKMINSTER FULLER

"Intr-o zi"-Adrian Daminescu

2009-08-08T01:56:00.000-07:00

O piesa frumoasa si cunoscuta bine de cei carora le place MUZICA. Azi am regasit-o. Videoclipul nu e cel pe care l-as fi dorit, dar dintre variantele gasite pe YouTube, cam asta are cea mai buna sonorizare.